21. Şi anul ăsta e ziua mea.

  Da, vârsta celor 20 de ani de care mă temeam în urmă cu un an aproape că au trecut. Mai sunt... 16 ore până la cei 21, căci m-am născut la ora 16 şi 20 de minute. 

  Mă credeţi că nu ştiu ce să scriu? 

Azi, în timp ce pregăteam tortul pentru mâine (vi-l arăt eu, dar mâine, că dup-aia stric surpriza musafirilor), m-am gândit, printre picături, la ce a fost, la cum ar fi putut să fie, la... ultimul an de viaţă, în genere.

   M-ar bate Dumnezeu dacă aş spune că a fost rău. Sunt sănătoasă, şi asta e cel mai important. Am cu 4 kilograme mai mult decât aveam în urmă cu un an, dar de săptămâna viitoare mă apuc de sport, am promis, şi revin la normal. Sunt rasfăţată, poate nu întotdeauna, dar nu am ce-i reproşa vieţii, căci niciodată nu mi-a lipsit nimic. Nici n-am deschis bine gura, că am şi avut totul pe tavă. Ok, poate că sunt un pic prea răsfăţată.

  Sunt egoistă. Acest aspect se corectase, dar în ultima vreme, cu oamenii cu care se merită să împart ceva mă întâlnesc mult prea rar. Poate e din cauză că îmbătrânim. Sau... hai să spunem, mai bine, că am crescut.

  Sunt încăpâţânată. Dar oare nu sunt aşa toţi Berbecii din lume? Şi, sincer mie chiar îmi place să fiu încăpăţânată. Foarte încăpăţânată. Mi-am demonstrat, nu o dată, că doar aşa lucrurile pot ieşi aşa cum vreau eu.

   Sunt obosită. În ultimele săptămâni m-am resimţit. Nu ştiu dacă e anul în plus, sau tot stresul acumulat.

   Regret. Că "a doua şansă" nu se dă şi a treia oară. Şi dacă n-aş fi eu, aş plânge până m-aş sătura. Dar, sunt eu, şi e perfect aşa.

   Mă bucur. De soare, de primăvară, de Paşte, de gustul păştii, de plimbări, de flori, de Bubu, de pantofii mei albaştri, de lumea bună, de oamenii care mă iubesc...

    Îmi propun ca în anul 21 din viaţă să fie bine. Îmi promit să iubesc în continuare, să nu mă enervez, să sper mai mult, să muncesc cu spor, să salvez un suflet, şi să visez la fel cum o fac în prezent. Lucruri obişnuite, adică.

  

  PS. Nu simt depresia pre-aniversară. Ciudat...