Fusese cea mai frumoasă vară, prima, după multe veri din mulți ani. Momentele când o privea, le simțea ca și când ar fi privit-o soarele însuși- cald, îmbietor, ca-ntr-o zi de vară din cele pe care le iubea atât. Sperase atât de mult ca promisiunea lui- că vor avea timp pentru toate cele pe care își puseseră în gând să le trăiască, să fie adevărată, încât orice rază de soare pălea în fața optimismului oarecum naiv. Când o atingea, era ca și când ar fi adiat vântul pe pielea ei bronzată, atunci când își petrecea amiezile în iarba din grădină, privind jocul norilor. O entuziasma complicitatea privirilor dintre ei, dar și momentele când îi vorbea- îi simțea vocea ca pe o melodie, iar vorbele, ca pe niște poezii. În vara aceea îi spunsese frecvent că e frumoasă, iar ea zâmbea larg și îi răspundea cu același compliment. Nu știa dacă de vină e vara, însă starea de liniște pe care o trăiau împreună era ceva ce așteptase vreme îndelungată. Iar dorul pe care îl simțeau c...
Comentarii
Foarte seren sentimentul din poze. Îţi înţeleg escapadele de week-end.
P.S. Mi-am dat seama că te-am văzut de câteva ori prin T. - poţi să ştergi P.S.-ul, e doar o remarcă.
PS. S-ar putea, desi am incheiat-o demult cu T-ul:))
P.S. și eu. Mi-e dor așa uneori de clădirea aia, să intru în ea să mai casc ochii aiurea.