Simplu, Oana

Mi-e dor sa vad oameni care au timp sa se bucure de lucruri marunte... Care nu au uitat sa priveasca in sus, catre cer si Soare... Care acorda 5 minute Lunii si stelelor, noaptea... Carora nu le e frica sa zambeasca fara motiv... De oamenii care imi strangeau cu incredere mana, si de a caror mana nu imi era sila... De oamenii ai caror ochi spuneau totul, in timp ce gura le tacea... De ieri incoace, imi tot repet ca vine luna decembrie... Si ca e luna in care trebuie sa fim mai buni, sau macar sa incercam... Luna in care trebuie sa invatam sa iertam, sa daruim, dar si sa primim... Mai sunt cateva ore de toamna... Ultima zi a toamnei 2008 am petrecut-o sugrumata de nervi... Din nou... Am incercat terapia prin shopping- a dat rezultate, cel putin in privinta tremuratului... De cateva zile tremur, si lucrul asta ma sperie... N-as vrea sa ma imbolnavesc pentru niste paria ai societatii, chiar n-as vrea... P.S. Le doresc La Multi Ani tuturor celor care isi sarbatoresc azi, de Sfantul Andrei...

tremur de nervi. imi vine sa plang. sa trantesc tot ce imi pica in mana. sa ii injur. sa le spun ca sunt niste nimicuri umane. niste imbecili care mi-au distrus saptamana inca de luni. azi- e tot distrusa, orice-as fi incercat eu sa fac. continuu sa tremur. imi spun ca punerea in practica a ceea ce-am insiruit mai sus ar fi o injosire pentru mine. eu pot, vreau, si o sa fac. n-a fost nimic din ce-am vrut sa am si sa nu am. o sa le demonstrez, dar nu acum. stiu ca am dreptate, si imi e suficient, chiar daca unii se incapataneaza sa ma faca sa-mi inghit vorbele. nu, nu o sa va bucurati de asa ceva. niciodata. dintotdeauna m-a enervat nesimtirea. mai mult decat orice altceva pe lumea asta. mai mult, poate, decat minciuna. oricum ar sta treburile acum, eu cred in teoria "intoarcerii rotii". veti ajunge odata si-odata acolo. nu sunt vinovata eu de proasta voastra gestiune. e vinovata lipsa voastra de gandire, oricat de minimala ar fi ea. e vinovata nesimtirea voastra. si o sa cont...

Desi e miezul saptamanii, eu ma pot declara in weekend, pana martea viitoare chiar... Inca de luni mi-am propus sa trec fara nervi, peste orice s-ar intampla in aceste 3 zile, doar de dragul celor libere... Inca de mica imi placea sa fiu libera- bine, a nu se intelege ca atunci cand cineva ma intreba ce-mi place la scoala, raspundeam "Vacanta!"... Nu, imi place doar sa lancezesc in casa, imbracata in trening, sau in pijamale, pana la amiaza, sa mananc mult, sa beau ceai fierbinte, sa citesc, sa ma joc cu al meu scump motan, care mai nou doarme in jur de 20 de ore din cele 24 posibile... Sa stiu ca nu trebuie sa ma agit ca trebuie sa plec la cutare sau cutare ora, sa-mi caut o suta de haine si sa nu fiu mereu in intarziere... Ma plangeam mai demult ca ar trebui sa invat de la Vane tehnica asta, ei bine, acum cred ca pot sa incep sa predau:))... In alta ordine de idei, urmeaza niste zile "blank", pentru care nu am absolut niciun plan... Vremea nu e prielnica pentru ni...

Nu, titlul nu e inspirat după numele emisiunii proaspetei domnişoare Rădulescu (cea de umblă cu puberaşul ăla, Oţil parcă i se zice prin târg), ci doar de spiritul de iarnă pură care a pus stăpânire pe mine, şi nu numai, încă de cand m-am trezit şi am scos nasul afară... V-am spus că eu aşa iau temperatura? Da, ies dimineaţa un pic pe fereastră, şi dacă îmbrăcată în pijama suport temperatura, e de bine, dacă nu, e semn că trebuie să mă îmbrac gros... Când e iarna afară, e cel mai drăguţ să-ţi bei dimineaţa cana de cafea... Deşi e caldă şi aburindă, o mai pui şi pe calorifer, doar, doar şi-o mai păstra câteva minute fierbinţeala... Să stai rezemat pe calorifer [pe mine mă însoţeşte şi Bubu, care, ca orice pisica tipică adoră orice loc care depaşeşte temperatura de 100 de grade:))], să răsfoieşti ziarul, sau mai simplu, să asculţi radioul dat în surdină, atât câ t să-l auzi şoptindu-ţi muzica sau ştirile... Să stai de vorbă cu cei din casă, să-ţi povesteşti visele de peste noapte,...

Daca as spune acum ca imi displace venirea asta timpurie a zapezii, in mod sigur risc sa-mi aud cateva de la iubitorii iernii... Asa ca, spun doar ca zapada a pictat tot ce ne inconjoara... De la fereastra vad Tampa, in toata splendoarea ei, dar si Bunlocul si Piatra Mare, care sunt si ele, de cateva zile bune, acoperite de cativa centimetri de omat... Imi aduceam aminte, acum cateva ore, cum era "inceputul zapezii" atunci cand eram mica... In mod sigur incepea sa fulguiasca in intervalul de timp pe care il petreceam la scoala... Si tocmai din cauza asta, atunci cand un coleg de pe randul de la geam tipa "Ninge!", toata clasa incepea sa freamate... De bucurie, de nerabdarea de a ajunge afara, in curte, unde se fabricau cu sarg bulgari mari si uzi, care dureau sub greutatea lor atunci cand te loveau... Nu mi-a placut niciodata sa fiu implicata in bataile cu zapada... Sunt mult prea calma ca sa ripostez asa cum ar fi meritat micii monstri care pandeau la tot pasul, un...

Pentru cine nu stie, scriu si aici, ca sa afle tot poporul: intr-o frumoasa si inghetata zi de 19 noiembrie, in urma cu 19 ani se nastea singura, si unica, cea mai mare Pesica- Tania... La Multi Ani, draga mea, si fie ca ceea ce e mai bun sa vina de acum incolo!

Saptamana trecuta am facut ceva cumparaturi pentru bradutul de Craciun , aranjamente cu ilice, fundite, si printre altele l-am cumparat si pe Rudolph ... Acum e perioada din an in care eu si Pesi obisnuiam sa cantam, terorizand pe toata lumea, melodia lui Gene Autry ... Si acum as canta-o, dar n-am cu cine:))... Cand ma gandesc ca am o luna intreaga, in fata, in care voi putea sa cant numai Rudolph , aaahhh, de-abia astept... Unde mai pui ca am si cumparat unele cadouri pentru seara de Craciun ... Am pomenit vreodata cat de mult imi place sa fac cadouri? Da, e una din activitatile care imi dau cea mai mare satisfactie sufleteasca- fac pe cineva fericit, si ma fac, implicit si pe mine, mai multumita de faptele mele... Anyway, asta e una din melodiile pe care le iubesc si care, ori de cate ori o ascult ma face pur si simplu sa rad si ma indeamna sa cant cu gura pana la urechi, prin casa, pe strada, sau oriunde si oricand... Mai ales ca era melodia noastra la fiecare sfarsit de an- a mea...

Sau cum ar spune mama, n-a fost prost cel care a zis ca banii sunt ochiul dracului... Oricum ar fi, de mica n-am prea inteles eu care e legatura dintre malefic si bani... Zilele trecute tocmai am asistat la o disputa, legata bineinteles de bani, si care mi-a lamurit intelesul acestor vorbe de duh, in deplinatatea lor... Mai concret, banii, sau posibil lipsa lor, scoate un mic monstrulet (sau poate ca nu ar fi trebuit sa folosesc un diminutiv) din te miri ce om linistit, muncitor, cinstit, care n-ar spune o rautate vreodata... Dar, mai e inca o vorba- Totul pana la bani... Si uite-asa, monstruletul capata coarne, gheare, si incep ca din gat sa iasa vreo 7 capete- exact ca in basme, da... Iar gura imensa, strajuita de niste colti fiorosi (insotiti de niste molari cariati sau inexistenti), scuipa foc- vorbe aruncate fara fond, blesteme, reprosuri, si lista poate continua... Ei, cel mai mult ma enerveaza pe mine partea cu blestemele... Adica cum? Sa n-am parte, si sa nu fac, si sa nu mi se...

Satula de toate noutatile care nu-mi spun nimic, sau aproape nimic- ca sa nu fiu chiar absurda, astept sa vina acea zi din saptamana, in care sa fac escapada catre vechi... Catre vechii oameni din viata mea, care nu se vor demoda niciodata, catre lucrurile pe care le consider inteligente de discutat, si locurile in care ne pierdem orele cu imensa placere... Fara sa exagerez, am doar cativa oameni, care imi sunt alaturi si pe care stiu ca pot conta neconditionat, indiferent daca mi-e bine sau rau, daca am chef sa plang sau sa rad... Si azi, m-am bucurat sa stiu ca si cineva dintre acestia duce dorul tuturor momentelor frumoase pe care le-am trait impreuna, dar pe care le-am apreciat la adevarata valoare cam tarziu... Nu e nimic mai frumos sa te pierzi pur si simplu, in timp si spatiu... Sa te simti din nou "ca pe vremuri", in perioada noastra de glorie... Pentru ca ceea ce e acum e doar o modalitate de imbatranire fortata a spiritului nostru- prin oboseala, prin banalitate... ...

De cateva zile, am redescoperit melodia in playlist, si pur si simplu nu ma mai pot satura de ea... E drept ca e veche, inca de cand eram doar o copila- pe-atunci vocea Feliciei Filip imi trezea fiori... Acum o ador pentru ca am vazut si eu cam ce simti atunci cand oamenii "ies" din viata ta...

Dimineata inghetata- de la masini, iarba, frunze cazute din copaci, pana la nasucurile oamenilor ce se promenau, ca si mine de altfel, pe strazile din centru... A fost o zi extrem de frumoasa, si nu spun asta doar de dragul Soarelui ce ne-a zambit ingaduitor si de asta data din inaltul cerului, ci datorita faptului ca m-am convins, inca o data, daca mai era nevoie, ca minunile se indeplinesc... Totul e sa iti canalizezi increderea si sperantele inspre un scop cat de cat realist si pamantean... Sa te lasi ajutat de oamenii care ti-au dorit binele dintotdeauna, si, mai presus de tot, sa iti pese... De tot ceea ce va urma in viata ta, de consecintele pe care le aduce cu sine schimbarea... Sa nu-i dezamagesti pe cei care ii iubesti si te iubesc, pe cei care iti pun o raza de zambet pe buze atunci cand nu esti decat un pierdut in spatiu... Multumesc...

In materie de snobism, si apropo de cei ce il practica cu frecventa... Cum ieri a fost duminica si am avut parte de socializare VIP, iata-ma stand de vorba cu niste prieteni de familie- un EL, la vreo 56 de ani, si o EA, la vreo 45... I-am respectat mereu pentru gusturile deosebite in materie de orice- de la haine, afaceri, pana la rafinamentul de care au dat dovada in aranjarea casei lor... Cand BMW sau Audi scoteau un nou model, in mod sigur EL si-l cumpara, sa nu mai pomenesc de perdelele lor de 10000 de euro (da, cu 4 zerouri)... In fine... Dupa cum ziceam, oamenii au gusturi, si tocmai de asta au avut minunata idee, pe care de altfel au si dus-o la indeplinire, de vreo doi ani incoace, sa mearga "la schi in Austria"... Cand o intreb pe EA: "Dar ce, voi stiti sa schiati?", imi raspunde: "Ei stim... Sa zicem ca invatam..." Mai e nevoie de alte explicatii? Mie una, nu mi-a mai trebuit nimic...

Azi-noapte am avut un vis pe cat de urat, pe-atat de ciudat... Se facea ca un grup de excursionisti, ce mai tarziu s-au dovedit a fi englezi, si care se plimbau prin fata blocului meu, au intrat in masina, si-au facut poze- pe ea, sub ea, in ea, la volan, etc, etc... Cand am coborat, umblasera prin cd-urile mele, ba chiar cotrobaisera prin torpedou si prin spatiile de depozitare de sub cotiera [unde in mod normal tin maruntisul pentru parcari:))]... S-au linistit ei cu pozele, au plecat foarte entuziasti (nu stiu de ce), si a venit un idiot cu o masina gri, un Renault cred, si mi-a mutat dintr-o miscare masina din loc... Nu mai pomenesc faptul ca mi-a strambat usa de la portbagaj, in vreme ce supercar-ul lui nu patise nimic... M-am trezit... Broboane de sudoare pe frunte, eram rece, si inima imi batea ca un ceasornic de pe o cladire medievala- intr-un ritm sacadat, dar cu o putere pe care o simteam pana in varful talpilor... Prima reactie n-a fost sa ma uit pe geam, ci sa imi fac cruce...

Au trecut nenumarate luni de cand n-am mai stat o sambata intreaga, acasa... In casa, totusi n-am stat, pentru ca am circulat, la shopping... Nimic remarcabil pe "traseul" casa- Calea Bucuresti... De cateva zile traiesc cu spaima ca vremea se va strica... Si desi sunt constienta ca suntem mai aproape de iarna, si ne tot indepartam de ceea ce a fost vara lui 2008, inca mai vreau soare si chef de plimbare... Dupa cum spuneam, in fiecare zi mi-e frica sa nu fie ultima frumoasa, sa nu urmeze saptamani intregi de vreme deprimanta, cu ploi si cer gri, intunecat... Nu mi-am gasit locul azi, si nici pana la sfarsitul zilei n-o sa mi-l gasesc... Preocupari de sambata seara... Toader Lipsa de preocupari Incapatanare Cel mai frumos Dublura Incapatanare Aiurea Agitatie Aglomeratie Sufocant 24 Mult Puf Femei Noapte Piatra Gandesti Maini Asteptare 81 Excursie An Sarbatoare Luni 6 Cuvant Claxon Aer Sport Galben Plic Gri Ochi Nu incercati sa reconstituiti o fraza, o poveste sau altceva din t...

Am pomenit de nenumarate ori faptul ca valorile sociale, morale, ce sa mai vorbim de cele materiale- care sunt la pamant, se schimba cu fiecare zi ce trece... Si acum, dupa o intreaga saptamana de observatii, mai mult sau mai putin pertinente, si cu atat mai putin intentionate, am decis sa scriu despre lucrurile care, vad eu, mai nou, sunt apreciate... Adevarul e ca cei care au facut aprecierile nu trebuie acuzati intru totul, si fara drept de apel... Insa lucrurile pe care le-au scos pe gura, si mai intai le-au procesat in creieras, m-au mirat intru catva... Prima povestioara, legata de o prietena extrem de buna de-ale mele- se stie ea, imi relateaza, cu patos si frecandu-si palmutele-i extaziate, despre doi tipi, un anume Gabi, si inca un Adi... Adi e mai dragut decat Gabi, dar oare de ce? Are X5 dom'le, plus ca tine minte ce-i place fetei, si se face luntre si punte, doar, doar i-o intra in gratii... Oricum, povestea e extrem de amuzanta, dar ca sa ma leg strict de valori, si pe...

Mai sunt 55 de zile din an, daca nu ma insel cu matematica asta la care nu m-am priceput niciodata... N-am mai iesit pe strada la o ora atat de matinala cum am facut-o azi, inca de cand eram a 12a... Ora matinala insemnand 7... 7 dimineata... Nu-mi place trezitul de la 6- am crezut ca am terminat o data pentru totdeauna... A fost frumos- mi-a placut ca aerul avea izul acela curat, de noapte, proaspat si usor de intrat in plamani... Imi place senzatia aceea pe care o ai cand inspiri puternic si simti un fior rece, care iti strapunge narile... Un rasarit frumos si galben- da era galben, desi in majoritatea cazurilor, atunci cand il vad e portocaliu... Frunze nu prea mai sunt, iar daca nu sunt maturate, in mod sigur sunt deja putrezite si au un miros de toamna mucegaita... Oameni putini si grabiti, odihniti in mare masura dupa somnul de noapte, mai mult sau mai putin dornici de o noua zi de munca... Ajunsa la scoala- o discutie ce parea interminabila, cu priviri fixe si intrucatva obosito...

Inca de acum cateva luni, eu si ai mei ne-am gandit ca macar o data la cateva saptamani, sa ne alegem o zi pe care sa o declaram, macar pe jumatate, ecologica... Asta pentru ca tot radea un prieten de noi:))... Adica sa ne folosim, pe distante cat de cat mici, de ceea ce ne-a fost dat de la natura, si anume picioarele, pentru a ne deplasa, si nu de alte chestii care produc gazele de esapament ce subtiaza stratul de ozon, incalzesc planeta si ne fac aerul tot mai irespirabil... Dupa atata timp in care intentiile au ramas doar intentii, azi s-au materializat, pentru ca oricum, nimeni din casa n-avea chef de nimic, cu atat mai putin de plimbari de cursa lunga... Am ales o destinatie la indemana, un cartier care se afla la maxim 20 de minute de casa mea, si pe care eu il stiam destul de civilizat... E drept ca n-am mai dat pe acolo de vreo 2 ani buni, de cand mi-au iesit din program drumetiile pe Tampa, toamna sau primavara, impreuna cu Albi... Cert e ca socul n-a intarziat sa apara... Si ...

Desi e 1 noiembrie, si vremea ar trebui sa fie din ce in ce mai neprietenoasa, mi-am petrecut ziua in tricou cu maneca scurta si pantaloni trei sferturi- asa cum nici nu mai visam... Poza vorbeste despre activitatile mele de azi- lancezit la soare, plimbare, bineinteles dupa cateva ore de munca in folosul familiei...