Furie...

As fi preferat sa fiu lovita de sute de pumni, decat sa am parte de o asemenea dezamagire...As fi numit de-a dreptul nebuna persoana care putea prezice asa ceva...Faptul ca un om pe care il cunosc de-o viata ar putea sa transforme, sa distruga tot acel respect, ce acum pare doar un ideal creionat de un copil...Cum s-a dus totul, cum s-a zgariat pe tot ce am crezut si respectat...O simpla bucata de hartie, si un eveniment de care nici macar nu imi amintesc...Curios cum, unora le ia o viata intreaga sa isi arate adevaratul caracter...Asta ma face sa ma intreb daca, oare, cateodata nu sunt prea sincera...Nu e nici macar furie propriu-zisa, ci o zbatere...O imposibilitate de a inchide ochii si de a-mi inchipui ca nu s-a intamplat niciodata...Ca totul a ramas la stadiul in care imi era bine, in care ma simteam ocrotita, chiar daca uneori cu impresia inconjurarii cu un glob de cristal...
Acum, nu e doar un bolovan ce apasa, culmea, pe sufletul meu, si nu pe constiinta altora, ci sute de pietre...Poate candva, ceva sau cineva va reusi cumva sa le transforme in nisip fin precum casmirul egiptean...Iar eu...voi lasa adierea vantului sa il imprastie in departare...