HPV. A preveni e întotdeauna mai uşor decât a trata
... şi tocmai din acest considerent, la sfârşitul săptămânii trecute am făcut primul pas din vaccinarea anti-HPV.
Ca să vorbim pe româneşte, HPV= virusul Papilloma Uman, care poate infecta atât bărbaţi, cât şi femei, riscurile în rândul celor din urmă fiind mai mare, el putând cauza apariţia cancerului de col uterin.
Încă din urmă cu doi ani, dacă nu mă înşală memoria, Ministerul Sănătăţii a alocat sume frumuşele de bani pentru acest program, destinat în primă instanţă domnişoarelor între 9 şi 15 ani, însă mai nimeni- cu referire la părinţi, nu s-a îngrămădit să-şi dea acordul pentru facerea acestui vaccin. Că o fi fost inconştienţă, impasibilitate tipic românească, ori pură ignoranţă, habar n-am.
Unele ipoteze susţineau că vaccinul ar îmbolnăvi mai degrabă decât ar preveni, dar o documentare atentă le răstoarnă cu siguranţă, căci vaccinul nu conţine tulpina originală a virusului, deci nu are nicio încărcătură infecţioasă, neputând să provoace apariţia cancerului de col uterin.
Intenţia de a mă vaccina a apărut chiar în clipa în care am auzit de programul Ministerului, chiar de-ar fi trebuit să-l cumpăr, însă am tot amânat, iar anul acesta, din lipsa de solicitări, M.S. a lărgit sfera destinaţiei acestui vaccin în rândul tinerelor de până la 24 de ani, fapt ce mi-a facilitat accesul la el.
Aşadar, dragele mele, dacă vreţi sa faceţi ceva bun pentru voi, pentru corpul şi viaţa voastră, luaţi de vă documentaţi, meditaţi, interpelaţi-vă medicul de familie, care vă va ajuta cu plăcere, şi vaccinaţi-vă! Vaccinul se face în trei doze- prima (de la care o să vă doară mâna, doar un pic, câteva zile, dar vă garantez că nu păţiţi nimic altceva), a doua doză, la distanţă de o lună de cea dintâi, a treia, la distanţă de şase luni de la prima doză.
Baftă la înţepat:).
Comentarii
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/67-material-informativ-referitor-la-vaccinul-anti-hpv-gardasil-silgard
http://nostrabrucanus.wordpress.com/2010/03/13/vaccinarea-hpv-femei-mici-cu-voci-mari/
http://nostrabrucanus.wordpress.com/2010/04/03/vaccinurile-alba-ca-zapada-si-copiii-care-nu-valoreaza-cat-o-masina/
http://www.almeea.com/conspiratia-virusului-hpv-vaccinul-gardasil-este-doar-o-farsa/
http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/vaccinul-anti-hpv-mit-si-realitate~ni574d