Să revenim...

...la treburi serioase. Adică la ceea ce-mi trece mie prin cap, zi de zi, clipă de clipă.

Nu ştiu cum reuşesc, dar de ceva vreme am prins talentul de a mă învineţi la orice atingere mai nu-ştiu-cum. Adică, să-mi pătez pielea cu numeroase echimoze, asta ca să folosim termeni elevaţi. E adevărat, îmi place movul, de orice nuanţă ar fi, ba chiar şi cutia-mi de chibrit (a se citi cameră) este tot mov. Dar nu-mi place movul pe piele. Şi nici stadiile roş-vineţiu-gălbui prin care trec vânătăile odată cu scurgerea zilelor.
Ţin minte că anul trecut, pe vremea banchetului, aveam vânătăi, una lângă alta, pe ambii genunchi, dobândite în urma unei căzături pe nişte bare de fier-beton, în curte. Şi nu din cauza faptului că sunt împiedicată, ci din a lui Maxxi, care se îmbârligase printre picioarele mele. Noroc cu fondul de ten, că am salvat aparenţele.
Ei bine, acum, de câteva zile, nu pot purta fustă, pantaloni scurţi şi orice altceva ce lasă picioarele la vedere. Mă rog, aş putea să-mi iau un crac de pantaloni lung, pe piciorul stâng, şi un altul scurt pe piciorul drept, căci doar glezna şi genunchiul stâng îmi sunt afectate. Glezna- "graţie" picioarelor unei mese "îmbrăţişate cu drag" prin curte, genunchiul- nu-mi amintesc. Dar, cireaşa de pe tort o constituie o giga-vânătaie, apărută ca din senin, săptămâna trecută, cam pe joi, în cotul drept. Da, mă doare în cot, şi încă cum- e o mică umflătură inestetică, pe deasupra şi vânăt-gălbuie, care mă doare orice m-ar atinge. Şi e deja ştiut că oriunde ai fi "rănit", fix acolo se găseşte toată lumea să te împingă, atingă, etc. You get it.

O altă problemă a săptămânii o constituie deja veşnicele examene. Din cauza căldurii par mai interminabile decât sunt de fapt. Şi asta doar dacă "interminabil" are grad de comparaţie. Dacă nu, tot aia:D. Ziua de luni a constituit marele coşmar al dreptului roman, soldat cu stres, agitaţie, contestaţii, într-un final rezolvate. Oricum, relaxarea sub Tâmpa face ca tot efortul depus să merite.

Ieri nimic notabil. Doar ziua lu' PisY. Îţi spun "La mulţi ani" şi aici, că aşa vreau eu.
Azi, nimic notabil din nou. Dimineaţă pierdută aiurea, deşi m-am trezit devreme; prânz petrecut la cumpărături. Aah, faza zilei- mă deplasam cu maman alene printre rafturile unui magazin, şi dăm de împiedicata cu asigurările. Când m-a văzut, ai fi zis că l-a vazut pe Băsescu naked. Asta ca să nu pomenesc personaje cu coarne aici. Ne-am salutat şi am trecut mai departe, deşi am simţit din vocea-i că parcă mai avea ceva de zis. Altă dată, draga mea piţipoancă în criza specifică vârstei!
După, m-am închis în casă, cu scopul academic de a învăţa pentru mâine. Deşi "învăţa" e mult spus. A fost un fel de continuare a lâncezelii de ieri- cu uitat pe pereţi, tavan, colţuri şi muchii, mâncat fistic şi băut apă plată cu lămâie. Somn preţ de o oră. Cafeaua de după-amiaza şi turul blogurilor pe ziua de azi. Savurat cu fereastra deschisă larg şi cu o baltă pe parchet, ploaia cu soare. Şi mirosul de praf udat. M-am enervat pentru că n-am putut să fac o poză şuvoaielor, pen' că mi-am buşit camera.
Plus că acum vreo oră am văzut o scenă destul de amuzantă, a cărei protagonişti era doi bambuci de-abia trecuţi de pubertate, ea la volan, el în dreapta, în încercarea de a face o parcare cu spatele. La un moment dat mă ameţiseră- aveau amândoi toate mâinile pe volan, şi fiecare trăgea în partea lui. Maşinile aflate deja în parcare sufereau palpitaţii. Masculul bambuc coboară cu nerv din dreapta, se duce la fundul maşinii, şi începe dirijatul. Şi învârtitul volanului din afara maşinii, prin geamul deschis. Oare-l plăteşte bine pe post de senzor de parcare? Oare îi acordă şi spor pentru risc de accidentare? Oare la drum lung îl ţine în dreapta pe post de navigaţie?

Am lungit vorba, pentru că tot se plâng unii că nu mai scriu nicio tâmpenie neinteresantă decât mie aici. Ei, uite că m-am ţinut de ceea ce am scris în titlu, şi am dat-o din una în alta.

Să aveţi o zi de joi frumoasă. Măcar voi, că eu, cu examenul meu mirific la politologie, nicio şansă.