Mulţumiri-cadou

  De câteva luni, mai precis de pe la începutul lunii septembrie, când ajunsesem într-un moment de tensiune maximă, din care n-am crezut să mai scap vreodată (ca să vă închipuiţi starea, imaginaţi-vă câteva chingi care să vă strângă, tare de tot, trupul, mintea şi sufletul), mă simt protejată de o minune. Minunea cu pricina mi-a ieşit în cale în ziua apogeului stării de tensiune, în care mi se parea că nu mai pot merge înainte, dar nu mai pot nici da înapoi, o zi pe care nu cred că o să o uit prea curând. A fost ceea ce poate unii numesc semn divin. A fost o mână care m-a ajutat să mă ridic, o chemare ca o îmbrăţişare, o privire care mi-a ramas şi astăzi întiparită în minte, a fost ceva, ceva minunat, care mă face să mă întorc în fiecare săptămână, în acelaşi loc unde am întâlnit-o pentru prima dată. Şi, de fiecare dată, îmi oferă acelaşi ajutor, îmi împlineşte visuri ce pot părea minuscule, sau absurde, sau cum mai vreţi voi, de-ar fi spuse cu voce tare.

   Pentru aceste fapte, vreau să mulţumesc, să adresez un prim mulţumesc. Să mulţumesc mai mult decât mă lasă verbul ,,a mulţumi". 

   În urmă cu patru ani, în urma unei nepriceperi de-ale mele, în viaţa mea a apărut o fiinţă. O fiinţă atât de frumoasă, de dedicată muncii ei, care se împarte într-o mie de locuri, şi care mi-a devenit, pe parcursul anilor, atât de dragă încât am început să o consider, alături de alte persoane pe care le iubesc, ca fiind unul din îngerii mei păzitori. 

  Pentru tot ceea ce a făcut pentru binele meu, pentru toate lucrurile bune pe care le învăţ de fiecare dată când vorbesc cu ea, pentru toată energia pozitivă cu care mă încarc atunci când o văd, neobosită şi mereu dornică de mai mult, îi mulţumesc şi îi rămân veşnic îndatorată.

  Poate pentru că e decembrie, poate pentru că îmi e tare drag să dăruiesc de Sărbători, orice lucru, oricât de mic, tuturor celor pe care îi iubesc, am simţit nevoia să dăruiesc nişte mulţumiri. Nişte mulţumiri pe care le port în suflet în fiecare zi, pe care le rostesc de fiecare dată când am ocazia, şi pe care nu cred că le voi putea epuiza vreodată. O să continuu lista cu mulţumiri de Crăciun şi în zilele următoare.

   Nu aţi vrea să faceţi şi voi un astfel de exerciţiu? Cui din viaţa voastră aţi dori să îi multumiţi, drept cel mai scump, şi totuşi imaterial cadou de Sărbători?