Sănătatea- pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

  Ieri, în vreme ce mergeam înspre centrul oraşului, am zărit la un colţ de stradă o ambulanţă, al cărei echipaj, alcătuit din şofer şi medic, încerca să ţină pe picioare un om. Om care se ţinea cu mâinile de un stâlp pentru iluminat stradal, însă care se clatina din toate încheieturile, fiind mai mult pe jos decât în picioare. Alcoolic, desigur. Lângă alcoolic şi echipaj, mai era o femeie, pe care o bănuiesc că era soţia alcoolicului. N-avea nimic mai bun de făcut decât să râdă înfundat, şi să îi întrebe în mod cinic pe cei din echipajul ambulantei dacă nu scot targa. Medicul purta o mască pe faţă, probabil ca să nu fie doborât de aburii emanaţi de alcoolicul agăţat de stâlp.

  Toate cele relatate mai sus au fost observate în decurs de câteva secunde, pentru că nu-mi stă în fire să mă opresc din drum ca să mă uit la te-miri-ce. Însă m-a indignat faptul că în ţară s-au închis zeci de spitale, cu ocazia atât de frumos intitulatei reformări a sistemului sanitar, în Braşov s-au mutat şi se vor mai muta încolo şi încoace mai toate secţiile Spitalului Clinic Judeţean, cu sau fără raţionament (despre acest aspect am scris aici ). Unde mai pui că ieri, dacă nu mă înşală memoria, am auzit o ştire despre un copil peste care a căzut un dulap, şi la care ambulanţa nu a putut ajunge din cauza infrastructurii, echipajul fiind nevoit să se deplaseze dintr-un punct al drumului cu ajutorul unei căruţe, iar copilul purtat, de asemenea, kilometri întregi, în braţele fratelui său.

  Mai mult, mă nemulţumeşte faptul că sutele de iubitori de etnobotanice şi alte ierburi, atunci când sunt aduşi în patru labe, sau mai mult morţi decât vii la unităţile de primire urgenţe ale spitalelor (am observat o fluenţă aparte a acestor cazuri la Iaşi...), sunt trataţi din banii noştri, ai contribuabililor. E strigător la cer, pentru că nimănui nu îi convine ca din banii pe care îi plăteşte la bugetul asigurărilor de sănătate să fie îngrijite astfel de persoane, pe care, cu toată sinceritatea şi bunăvoinţa, nu prea le văd muncind şi plătind contribuţii la stat. Aceeaşi situaţie o regăsesc şi în tratarea celor care ajung la spital în comă alcoolică, fie după ce au fost prinşi de Poliţie circulând îmbibaţi pe drumurile publice, fie după festinuri cu râuri de alcool (acum, că se apropie Paştele, nici nu vreau să îmi imaginez ce urmează...). Anul trecut circula ideea unei propuneri legislative, privind obligarea celor ce ajung la spital în stare de ebrietate şi primesc îngrijiri la achitarea serviciilor medicale. Nimic cu ce aş putea fi de acord mai mult, pentru că aşa cum eu, ca şi contribuabil, nu l-am obligat pe respectivul să bea până ce cade sub masă, aşa nici el, nici sistemul sanitar, nu mă pot obliga să îi plătesc acestuia îngrijirile. 

  Nu mai întind subiectul până la medicamentele pe care dăm bani, deşi nu ar trebui, în contextul în care suntem plătitori de contribuţie la bugetul de sănătate, ori până la medicamentele sau pe care cei internaţi în spitale trebuie să le aducă de acasă, pentru că în instituţiile de sănătate publică nu există bani nici pentru seringi. 

    

  Partea tristă e că nimic din ceea ce am scrie, vorbi, sau face (vezi parastasul Spitalului Municipal Codlea), nu mai poate salva sistemul sanitar din cangrena care îl pătrunde tot mai accentuat.