Cea mai bună seară din ultima vreme
În ultimele săptămâni am avut un comportament care mi se pare copleşitor chiar şi mie. Sunt extrem de uşor de aprins, incisivă şi foarte certăreaţă. Mi-au căzut victime chiar şi persoane cu care nu aveam mai nimic de împărţit, dar care au avut ghinionul să se afle în preajma-mi exact când aveam nevoie să-mi vărs veninul.
Astăzi seară, după ce toată ziua am stat şi am bolit, parcă, în pat, ieşisem un pic din casă ca să rezolv nişte probleme cu nişte acte (bleah!), când am primit un telefon-supriză de la o nepoată dragă mie. Cea mai dragă dintre toţi. Ea şi familia ei veneau la Braşov. Rudele mele ieşene vin la Braşov. Da, ce nu v-am spus niciodată că sunt pe un sfert moldoveancă de la Iaşi? Ei bine, aflaţi acum. Într-o oră şi vreun sfert, chiar dacă am alergat prin oraş şi prin casă ca nebuna, ca să pregătim masa şi toate cele, am fost gata să întâmpin musafirii. Mi-au lipsit. Îmi lipsesc oamenii ăştia mult. Îmi lipsesc pentru că sunt buni şi calzi. Îmi lipsesc pentru că îmi place cum mă primesc când merg la Iaşi. Îmi lipsesc pentru accentul lor adorabil. Îmi lipsesc pentru că îi simt cel mai aproape dintre toţi cei mulţi din familia mea extinsă. Îi invidiez pentru că stau la Iaşi, care e cel de-al doilea, după Braşov desigur, între oraşele mele de suflet.
Printre o îmbucătură de friptură şi o poză făcută cu camera-mi foto care e în moarte clinică (dacă ştiţi vreun leac pentru un obiectiv şchiop, care iese strâmb din carapace... vă rog!), am împărţit noutăţi, am aflat una-alta, despre un neam, despre altul, despre noi, şi ne-am simţit bine.
Comentarii