La sfârşit de iarnă
Eh, aşa-i ca nu a fost chiar aşa de lungă cum am crezut? Nu a nins mult (deşi în ultimele zile se tot ţine de glume proaste, şi ninge de parcă ar vrea să ne îngroape în nămeţi), nu a fost cine ştie cât de frig (sau... mai bine să îi întrebăm pe cei de la Întorsura Buzăului), dar a avut un Crăciun frumos, şi zile cu soare zâmbăreţ.
A fost încă o iarnă. Mereu mă supăr pe la mijlocul toamnei, cand îmi dau seama că din nou va veni, cu frig, zăpadă şi gheaţă. La fiecare sfârşit de februarie îmi vine să sar în sus de fericire când mă gândesc că peste două-trei luni pot purta haine flu-flu, sandale şi pantaloni scurţi.
Perioada asta din an mă binedispune. Incep sa numar zilele din calendar, in vreme ce pe stradă miroase a ghiocei- încă de acum două săptămâni am văzut un domn cu câteva bucheţele în mână, săptămâna trecută i-am văzut scoţându-şi ochii de sub zăpadă într-o grădină a unui bloc vecin, iar în weekend am primit şi eu câţiva. Într-o zi am trecut pe lângă un castan care avea muguri ce de-abia aşteaptă căldura, ca să pleasnească în verde.
Am poftă de raze gălbui şi calde, de plimbări lungi şi dureri de călcâie de atâta mers pe jos, de locuri dragi din oraşul ăsta adorabil, pe care de-abia aştept să-l fotografiez înmugurind. Am poftă să calc prin rouă, să-mi sădesc grădina cu tot soiul de legume, şi să stau întinsă în iarba nouă de primăvară.
Comentarii