30 August 2008


Stiu ca din ceea ce urmeaza sa scriu ar putea rezulta ca sunt o impatimita a acestui gen muzical, insa nu, nu ascult muzica populara... Intotdeauna am apreciat-o, am considerat-o o parte integranta a culturii folclorice romanesti, dar am crezut mereu ca se asculta intr-un anume cadru, cu ocazia unei nunti sau a unui spectacol etc...
Ei bine, de 3 seri incoace, in timp ce rataceam prin hatisul de canale TV, care, in ultima vreme mi-au devenit din ce in ce mai apatice, mi-a captat atentia Festivalul National de Folclor de la Mamaia... Da, au si o sectiune de folclor, pe langa cea consacrata, de muzica usoara... "Usoara" e bine zis: din franturile pe care le-am prins din zbor, tot ce pot sa spun e non-valoare, talente irosite aiurea si prost gust vestimentar... Cam atat, mai mult nu stiu... Daaar, sectiunea de folclor a fost ceva... Privilegiata in primul rand de prezenta pe scena, ca prezentator, a Iulianei Tudor, al carei stil, modestie si pasiune le voi admira intotdeauna... Privilegiata apoi de Orchestra "Lautarii " din Chisinau, condusa de maestrul Nicolae Botgros, a carei talent si munca sunt incontestabile, atingand perfectiunea- cine n-a auzit macar o data de ei, ar face bine sa incerce...
Primele doua seri nu m-au captivat intru totul, caci concurentii si-au reprezentat, fiecare cu demnitate, zona de unde proveneau... Despre concursul propriu-zis nu pot da detalii amanuntite, asa ca ma voi axa pe ceea ce am urmarit cap-coada, adica Seara de Gala, cu premierea celor mai inzestrati concurenti, cu recitaluri sustinute de artisti deja consacrati... Avand doua sectiuni, una instrumentala, cealalta vocala, au existat cate 2 premii de acelasi rang, si bineinteles, Trofeul Festivalului- oferit unui tip din zona Moldovei, cu o voce care iti face instantaneu pielea de gaina... Sincer, dupa mine, toti cei care au luat premii, pentru ca numai pe ei i-am urmarit cantand, meritau nu unul, ci o suta de premii- s-a vazut in primul rand talentul, dublat de ore de canto si repetitii, si cel mai important s-a vazut pasiunea si acea dorinta de promovare si chiar de conservare a folclorului... Tot ce as putea scrie eu aici despre ei ar fi prea putin in comparatie cu ceea ce merita... Cat despre recitalul celor consacrati, a fost "electrizant"- m-a facut sa topai si chiar m-a binedispus... In timp ce ma delectam cu ei, ma gandeam ca suntem un popor destul de redus, atat intelectual cat si in privinta gusturilor... Avem atatea si atatea valori, unele care de-abia isi fac drum prin cariera, altele inca nedescoperite, altele deja "exportate"- de ce avem noi nevoie, si, in special, de ce promovam gunoaie? Cand spun gunoaie, ma refer in special la manele, pe care le-am detestat si le voi detesta fara nicio indoiala pana la disparitia lor de pe acest pamant, la asa-zisa muzica usoara- care inafara de aceleasi si aceleasi melodii, intoarse, sucite si pe fata si pe dos, invartite si mixate de 100 de ori, cu versuri de nimic, cantate (pardon, play-back-uite) de diverse mari "vedete", ca asa se numesc ele, la noi, la romani, indiferent daca au cu se lauda, sau doar au aparut ca ciupercile dupa ploaie... Nu are rost sa mai irosesc spatiu si aici, pentru probleme dezbatute deja de muzicieni, muzicologi, si altii, mai specialisti decat mine in acest domeniu...
Orchestra a fost... divina- da, cred ca ar fi cel mai potrivit cuvant... Chiar daca au cantat ore in sir, fel de fel de melodii, din toate zonele tarii, in picioare chiar, si-au pastrat zambetul, buna dispozitie, iar pe chipul tuturor se citea ceva ce rar intalnesti, si anume faptul ca le place ceea ce fac, ca pasiunea sterge orice oboseala, orice sudoare ce-ti brazdeaza fruntea... Una dintre franturile din primele seri a fost un recital al unei asa-zise Orchestre Nationale de Folclor... Sa nu va inchipuiti ca isi meritau titulatura atat de pompoasa... Cu toate pretentiile lor de studii muzicale, tot ce au cantat a fost o invalmaseala... Solista de la nai o lua pe alta carare decat restul orchestrei, contrabasul isi pierdea cararea lui, si tot asa, pana ce, la un moment dat s-au impotmolit cu totul... Si uite asa, putem vedea, ca nu e de-ajuns teoria, trebuie practica multa, pe scurt, sa taci si sa faci...
Multi nu s-ar fi asteptat tocmai de la mine sa scriu despre asa ceva, si sincer, si pe mine ma mira... Dar, cum demult nu s-a mai ivit ceva care sa-mi mentina pofta de vizionare si sa nu ma faca sa atipesc in fata televizorului, cred ca a meritat din plin macar un blog entry pe umilul meu blog...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie