24 August 2008


In tumultul tuturor lucrurilor mai mult sau mai putin ciudate care mi se intampla de un timp incoace, am avut timp de-abia ieri seara sa imi dau seama de ceva... De faptul ca, acum 4 ani eram cea mai fericita pentru ca imi indeplinisem visul de a fi eleva la "Unirea", avand in vedere ca ma vedeam acolo inca de prin clasa a 6a... Ieri, cand am aflat ca am intrat la Drept, visul meu de prin clasa a 8a, nu a fost nimic... Nici macar un zambet schitat, si niciun chef de viata...
Tot ce fac in ultima vreme e absolut mecanic, nu mai trece prin niciun filtru inauntrul meu... Fac ceva fie pentru ca e un simplu ritual, fie pentru ca trebuie... Ieri am ras isteric, desi nu aveam absolut niciun motiv, dar am si plans cand am ascultat melodia ce am postat-o ieri... Totul s-a soldat spre seara cu o migrena ingrozitoare, cireasa de pe tort...
Azi am evadat, satula de tot, la Dobarlau... Am venit plina de noroi de pe labutele lui Maxx, blana de Tomita, si mi-as fi dorit sa nu mai parasesc sezlongul si soarele placut de vara niciodata... Sa raman mereu in linistea care reuseste sa ma distraga de la cele mai aprige ganduri, in locul in care aud doar musculite bazaitoare si cainii vecinilor latrand, nu manele, claxoane, si injuraturi din nefericitul parc ce s-a gasit tocmai sub fereastra mea... Viata de... Aaahh... Cateodata as zice atat de multe lucruri, si ma mir cum de ma pot abtine...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie