15 August 2008
Nu am fost copii cu scutece de unica folosinta... Mancam piure de morcovi adus cu pile din Germania... Ceai chinezesc, in cutii albastre... Daca erai mai norocos, mama sau tata aveau prieteni pe-afara si iti mai faceau rost de-o salopetica de velur rosu, de bocancei de rapper, si tricouri multicolore, ce sa mai vorbim de carucioare, care erau o adevarata comoara la casa omului, desi pe-al meu l-am vazut doar in poze... De ziua noastra nu primeam telefoane mobile, Ipod-uri sau jocuri de computer... Eu una ma multumeam cu dulciuri din Turcia, aduse de-o prietena de-a mamei, si pe al caror gust n-o sa-l uit niciodata... Imi aduc aminte si acum de setul de oale de inox primit pe la nu stiu cati ani, de ursul Panda, primit la 4 ani, mai mare decat persoana mea pe-atunci, pe care il am si acum la loc de cinste in camera mea, si la care n-o sa renunt nici picata cu ceara, de jucariile de plus primite in dar de la nasa mea, de rochita cu cirese de la vreo 8-9 ani, patutul de papusi pe care mi l-au cumparat ai mei tocmai de la Valea Nucarilor, e in judetul Tulcea, pentru cine nu stie- sunt pe un sfert dobrogeanca... Cel mai frumos era de Mos Nicolae- am si acum o poza, cu bunicul meu, in care imi faceam ghetutele cu crema, in asteptarea cadourilor... De Mos Craciun, nici nu mai vorbesc, entuziasm total- de cativa ani buni incerc din poze sa-mi dau seama cam cine ar fi putut interpreta rolul, si am gasit cateva indicii, dar nu-mi sunt nici confirmate, dar nici infirmate... O dilema nerezolvata...
Ce m-a determinat sa-mi aduc aminte toate astea, si sa le pretuiesc si mai mult, va intrebati... Azi, pe-o strada din mirificul cartier, am zarit de departe un tata cu doi baieti... Mai degraba l-am auzit, pentru ca tipa din toti rarunchii la bietii copii, care mergeau fara sa sufle macar... In loc de explicatii "cu frumosul", ce primeau copiii? Citez: "Da-te ma, mai incolo, in p***a m*-**i!!!" ; "Uita-te in fata, mai desteptule!!!"... Dupa ce-am auzit doar astea doua minunate fraze, dintr-un mare repertoriu, presupun, am inceput sa ma intreb cum e sa traiesti sub teroare... Pentru ca da, eu vad asta nu ca pe o impunere a autoritatii, cum face orice parinte, mai mult sau mai putin, ci ca pe o adevarata tiranie, impusa unor copii aflati la varsta la care ar trebui sa li se raspunda la curiozitati, sa li se corecteze eventualele defecte din comportament... Toate astea, bineinteles, cu rabdare si tact... Sa nu credeti ca "taticul" asta e singurul model... Am vazut acum cateva luni, pe-aici prin parcul asta, care imi mananca nervii dar imi si arata chestii despre care n-as putea crede ca exista, o mama care, practic, ii dadea suturi in fundulet unui copil de vreo 2 ani, ca sa miste mai repede, nelipsind tipetele de rigoare...
Nu sunt o fana infocata a copiilor mici, pe care mai degraba ii numesc tzanci... Nu ma dau in vant decat dupa Luca, pe care il consider o adevarata minune genetica... In rest imi dau doar cu parerea: frumos, urat, simpatic, isteric... Majoritatea sunt isterici, si ajung la concluzia ca sunt asa doar din cauza celor care ii cresc, degenerati in "meseria" lor de parinti... Iar copiii isterici de-acum, vor deveni peste vreo alti 20 de ani, tot ceea ce sunt acum si parintii lor...
Un alt aspect pe care il tot observ de vreo cateva luni bune este numarul extrem de mare de gemeni din orasul asta... Eu ii numesc erori genetice, dar daca stam si ne gandim bine, cu ajutorul lor, impuscam doi iepuri dintr-o lovitura: crestem populatia si compensam romanii transformati in pseudo-italieni, pseudo-spanioli, samd. Ceea ce nu inteleg sunt sunt familiile, cum le numesc eu, "vai de steaua lor", care fac vreo 10 copii... La asta astept raspunsuri de la altcineva, caci ma depaseste...
In rest, toate bune si frumoase... Nu stiu daca am scris vreodata pe blog la ora asta, dar am avut "modele" de inspiratie, tipic romanesti... In cele 2 saptamani in care nu am scris nimic, poate n-o sa ma credeti, mi-a lipsit... Dar am preferat sa stau, lenesa la soare, pe oriunde, nu conteaza, si sa mai observ cate ceva nou, demn de aberat si dezbatut aici...
La noapte sau maine dimineata plec inspre Iasi, unul dintre orasele mele preferate... Oprire obligatorie la Onesti, unde, cine a fost stie, este cel mai mare parc dar si cel mai frumos (au nuferi pe lac )... Poze multe, distractie cu nepotii, nu stau mult, doar 2 zile, insa sper din suflet ca va fi suficient pentru poze si impresii de postat pe blog...
Ce m-a determinat sa-mi aduc aminte toate astea, si sa le pretuiesc si mai mult, va intrebati... Azi, pe-o strada din mirificul cartier, am zarit de departe un tata cu doi baieti... Mai degraba l-am auzit, pentru ca tipa din toti rarunchii la bietii copii, care mergeau fara sa sufle macar... In loc de explicatii "cu frumosul", ce primeau copiii? Citez: "Da-te ma, mai incolo, in p***a m*-**i!!!" ; "Uita-te in fata, mai desteptule!!!"... Dupa ce-am auzit doar astea doua minunate fraze, dintr-un mare repertoriu, presupun, am inceput sa ma intreb cum e sa traiesti sub teroare... Pentru ca da, eu vad asta nu ca pe o impunere a autoritatii, cum face orice parinte, mai mult sau mai putin, ci ca pe o adevarata tiranie, impusa unor copii aflati la varsta la care ar trebui sa li se raspunda la curiozitati, sa li se corecteze eventualele defecte din comportament... Toate astea, bineinteles, cu rabdare si tact... Sa nu credeti ca "taticul" asta e singurul model... Am vazut acum cateva luni, pe-aici prin parcul asta, care imi mananca nervii dar imi si arata chestii despre care n-as putea crede ca exista, o mama care, practic, ii dadea suturi in fundulet unui copil de vreo 2 ani, ca sa miste mai repede, nelipsind tipetele de rigoare...
Nu sunt o fana infocata a copiilor mici, pe care mai degraba ii numesc tzanci... Nu ma dau in vant decat dupa Luca, pe care il consider o adevarata minune genetica... In rest imi dau doar cu parerea: frumos, urat, simpatic, isteric... Majoritatea sunt isterici, si ajung la concluzia ca sunt asa doar din cauza celor care ii cresc, degenerati in "meseria" lor de parinti... Iar copiii isterici de-acum, vor deveni peste vreo alti 20 de ani, tot ceea ce sunt acum si parintii lor...
Un alt aspect pe care il tot observ de vreo cateva luni bune este numarul extrem de mare de gemeni din orasul asta... Eu ii numesc erori genetice, dar daca stam si ne gandim bine, cu ajutorul lor, impuscam doi iepuri dintr-o lovitura: crestem populatia si compensam romanii transformati in pseudo-italieni, pseudo-spanioli, samd. Ceea ce nu inteleg sunt sunt familiile, cum le numesc eu, "vai de steaua lor", care fac vreo 10 copii... La asta astept raspunsuri de la altcineva, caci ma depaseste...
In rest, toate bune si frumoase... Nu stiu daca am scris vreodata pe blog la ora asta, dar am avut "modele" de inspiratie, tipic romanesti... In cele 2 saptamani in care nu am scris nimic, poate n-o sa ma credeti, mi-a lipsit... Dar am preferat sa stau, lenesa la soare, pe oriunde, nu conteaza, si sa mai observ cate ceva nou, demn de aberat si dezbatut aici...
La noapte sau maine dimineata plec inspre Iasi, unul dintre orasele mele preferate... Oprire obligatorie la Onesti, unde, cine a fost stie, este cel mai mare parc dar si cel mai frumos (au nuferi pe lac )... Poze multe, distractie cu nepotii, nu stau mult, doar 2 zile, insa sper din suflet ca va fi suficient pentru poze si impresii de postat pe blog...
Comentarii