18 August 2008

-

Da, m-am intors... N-aveati cum sa scapati de mine... Oricat de mult mi-ar placea sa ma plimb, tot acasa e mai bine...
Si de data asta am ajuns la concluzia ca, oriunde ai merge, cu oricine te-ai distra, tot acasa e mai bine... Aseara cand am descuiat usa si l-am vazut pe Bubu intampinandu-ma, m-am simtit la mine, in lumea mea, intre peretii mei, si mai ales in patul meu... Parca niciodata nu m-am simtit atat de departe de casa- nu gasesc nici eu o explicatie concreta...
Tot ieri, pe cand ma ascundeam de caldura torida de pe plaiuri moldovenesti, si in timp ce incercam sa imi revin dintr-un soc suferit, am simtit mai mult ca oricand un dor apasator... Si nu mi-e frica sa spun ca aveam nevoie de o imbratisare... Da, vreo problema?
De ieri incoace, ma tot framanta gandul ca eu am ascultat intotdeauna de instinctul meu... Nu mai stiu exact cu cine am purtat o discutie, mai demult, si imi spunea ca nu merge aproape niciodata pe mana instinctului, pentru ca nu reprezinta o certitudine... Insa eu am crezut, si acum mai mult ca oricand, pot spune ca instinctul nu numai ca reprezinta o certitudine, ci si hotarare... Din moment ce te-a indemnat sau, dimpotriva, te-a impiedicat sa faci ceva, cu atat mai mult trebuie sa nu te razgandesti... Nu se stie niciodata ce se poate intampla, mai ales cand mai survine si marele neprevazut, fapt ce mi-a fost demonstrat cu varf si indesat...
Mai rau e atunci cand totul se face dintr-o ambitie prosteasca... Poate ca si eu pot declara sus si tare ca sunt incapatanata, dar unele persoane, de cativa ani incoace tind sa imi demonstreze ca incapatanarea asta a mea, fata de a lor, are niste limite, care tin atat de bunul simt, cat si de bunastarea si dorintele celor din jur...
Nu mai sunt in stare de mai mult, cel putin nu acum... Nu ma multumesc cu ce am scris acum, totul ar fi meritat mult mai multe randuri, iar impresiile vor fi, poate, consemnate intr-o alta zi...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

-
Imagine
Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele , şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos. Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii. În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici
Citeşte mai departe...

Itinerariul unei duminici de octombrie

-
Imagine
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi
Citeşte mai departe...

Povestea fânului

-
Imagine
     De când se încălzeşte vremea, încet, încet, pajiştile pustiite de frigul iernii se umplu de iarbă şi flori multe. Atât de multe încât la sfârşit de iunie totul devine atât de colorat, presărat cu margarete, garofiţe şi alte sute de plante (se apreciază că în România, graţie metodei tradiţionale de cosire a pajiştilor, avem în jur de 200 de specii de plante/metru pătrat, în vreme ce în restul Europei numărul lor e de doar 2 (!!!)/metru pătrat).   Când toate aceste ierburi înalte şi flori se coc, lumea începe cositul.     Berzele sunt cele care aşteaptă cu nerăbdare cositul şi întorsul fânului, fiindcă atunci au şansa de a prinde hrană cu uşurinţă :). ...şi pot sta şi la taclale, din varful căpiţelor de fân :).   Buglele de fân sunt lăsate încă o perioadă pe pajişte, ca să se usuce bine de tot, iar mai apoi sunt transportate acasă... ... prin metoda tradiţională- cal şi car...  ...sau prin metode moderne- răsturnarea căpiţelor şi b
Citeşte mai departe...