18 August 2008
Da, m-am intors... N-aveati cum sa scapati de mine... Oricat de mult mi-ar placea sa ma plimb, tot acasa e mai bine...
Si de data asta am ajuns la concluzia ca, oriunde ai merge, cu oricine te-ai distra, tot acasa e mai bine... Aseara cand am descuiat usa si l-am vazut pe Bubu intampinandu-ma, m-am simtit la mine, in lumea mea, intre peretii mei, si mai ales in patul meu... Parca niciodata nu m-am simtit atat de departe de casa- nu gasesc nici eu o explicatie concreta...
Tot ieri, pe cand ma ascundeam de caldura torida de pe plaiuri moldovenesti, si in timp ce incercam sa imi revin dintr-un soc suferit, am simtit mai mult ca oricand un dor apasator... Si nu mi-e frica sa spun ca aveam nevoie de o imbratisare... Da, vreo problema?
De ieri incoace, ma tot framanta gandul ca eu am ascultat intotdeauna de instinctul meu... Nu mai stiu exact cu cine am purtat o discutie, mai demult, si imi spunea ca nu merge aproape niciodata pe mana instinctului, pentru ca nu reprezinta o certitudine... Insa eu am crezut, si acum mai mult ca oricand, pot spune ca instinctul nu numai ca reprezinta o certitudine, ci si hotarare... Din moment ce te-a indemnat sau, dimpotriva, te-a impiedicat sa faci ceva, cu atat mai mult trebuie sa nu te razgandesti... Nu se stie niciodata ce se poate intampla, mai ales cand mai survine si marele neprevazut, fapt ce mi-a fost demonstrat cu varf si indesat...
Mai rau e atunci cand totul se face dintr-o ambitie prosteasca... Poate ca si eu pot declara sus si tare ca sunt incapatanata, dar unele persoane, de cativa ani incoace tind sa imi demonstreze ca incapatanarea asta a mea, fata de a lor, are niste limite, care tin atat de bunul simt, cat si de bunastarea si dorintele celor din jur...
Nu mai sunt in stare de mai mult, cel putin nu acum... Nu ma multumesc cu ce am scris acum, totul ar fi meritat mult mai multe randuri, iar impresiile vor fi, poate, consemnate intr-o alta zi...
Si de data asta am ajuns la concluzia ca, oriunde ai merge, cu oricine te-ai distra, tot acasa e mai bine... Aseara cand am descuiat usa si l-am vazut pe Bubu intampinandu-ma, m-am simtit la mine, in lumea mea, intre peretii mei, si mai ales in patul meu... Parca niciodata nu m-am simtit atat de departe de casa- nu gasesc nici eu o explicatie concreta...
Tot ieri, pe cand ma ascundeam de caldura torida de pe plaiuri moldovenesti, si in timp ce incercam sa imi revin dintr-un soc suferit, am simtit mai mult ca oricand un dor apasator... Si nu mi-e frica sa spun ca aveam nevoie de o imbratisare... Da, vreo problema?
De ieri incoace, ma tot framanta gandul ca eu am ascultat intotdeauna de instinctul meu... Nu mai stiu exact cu cine am purtat o discutie, mai demult, si imi spunea ca nu merge aproape niciodata pe mana instinctului, pentru ca nu reprezinta o certitudine... Insa eu am crezut, si acum mai mult ca oricand, pot spune ca instinctul nu numai ca reprezinta o certitudine, ci si hotarare... Din moment ce te-a indemnat sau, dimpotriva, te-a impiedicat sa faci ceva, cu atat mai mult trebuie sa nu te razgandesti... Nu se stie niciodata ce se poate intampla, mai ales cand mai survine si marele neprevazut, fapt ce mi-a fost demonstrat cu varf si indesat...
Mai rau e atunci cand totul se face dintr-o ambitie prosteasca... Poate ca si eu pot declara sus si tare ca sunt incapatanata, dar unele persoane, de cativa ani incoace tind sa imi demonstreze ca incapatanarea asta a mea, fata de a lor, are niste limite, care tin atat de bunul simt, cat si de bunastarea si dorintele celor din jur...
Nu mai sunt in stare de mai mult, cel putin nu acum... Nu ma multumesc cu ce am scris acum, totul ar fi meritat mult mai multe randuri, iar impresiile vor fi, poate, consemnate intr-o alta zi...
Comentarii