Salvarea

  Pe 31 decembrie anul trecut, m-am trezit cu amigdalele umflate (mă rog, mai umflate decât de obicei) şi cu o senzaţie detestabilă de răguşeală. Curios, pentru că sunt vaccinată, iar lichide reci nu beau nici măcar vara, d-apoi acum, în miez de iarnă (apropos, ce frumos şi rece ninge afară!). Am înghiţit pastile (de parcă nu mi-ar fi fost îndeajuns cele pentru migrene), am băut hectolitri de ceai fierbinte, şi am mâncat miere.

  Din 1 ianuarie şi până astăzi mă tratez cu un secret vechi, de familie, moştenit de la strabunica mea maternă, care dă rezultate excelente. Culmea, astăzi toată lumea cu care m-am intâlnit era mai mult sau mai puţin răcită, tuşea, strănuta, îşi sufla nasul, ceea ce mi-a declanşat starea de ipohondrie. Nu că n-aş fi în alertă mereu, mai ales că îmi vine să-i strangulez pe toţi cei care îşi împrăştie microbii în preajma-mi, dar...

  Că tot vorbirăm de stări, de azi-noapte (deh, insomniile...) mă încearcă o furie amestecată cu frustrare şi nelinişte. Toată ziua am avut chef de ceartă, însă m-am abţinut, ca să nu încep anul prost, şi m-am prefăcut binedispusă, ca să nu le stric şi altora ziua. Cum teatrul nu te salvează niciodată, acum, înspre seară, obosită şi cu ochii pe jumătate închişi, mă încerca aceeaşi nefericită stare, până când mi-a venit strălucita idee să îmi pregătesc un castronel de mere cu biscuiţi.
  Nu ştiu cum, şi nici de ce, dar desertul ăsta îmi creşte serotonina şi mă face să mă simt mai copil decât mă simt de obicei. Mmmm.

  Noapte bună, scumpii mei! 

  PS. Pentru că nu ne-am scris, respectiv citit în anul ce tocmai a început, vă mai doresc o dată bucurii, sănătate şi dorinţe devenite realitate, presărate de-a lungul tuturor lunilor ce îl alcătuiesc pe 2011!

Comentarii

Postări populare