Simplu, Oana

 "Explore the Parliament's Zoo Garden"                                                               ~ rostit de papa la cafeaua de dimineaţă, şi mai apoi, scris aici tot de el.~  

Nu, nu mă dau mare, zic doar că ştiu să fac şi eu:).

  În urmă cu un an, colegul, şi mai apoi şeful Eftimie mi-a făcut invitaţia de a începe să scriu prinbraşov.com . Acesta e, pe scurt, începutul aventurii scriitoriceşti pe site-ul patronat de Unchiu' Chad, mogulul nostru.    A fost un an plin de evenimente, unele frumoase, altele mai puţin plăcute, dar despre care am scris cu aceeaşi plăcere, au fost mii de oameni care ne-au citit, şi, sperăm noi, vor fi tot mai numeroşi, am avut concursuri, am oferit premii, au apărut oameni cu care colaborăm, dar şi oameni cărora le stăm întocmai ca un os in gât.   Nu-i nimic- prinbraşov.com merge înainte, mândru nevoie mare, cu mai multă însufleţire, şi tot mai multă dăruire din partea autorilor, pentru ca în tot mai mulţi ani de-acum încolo să ne dedicăm un astfel de articol, în care să ne lăudăm cu reuşitele noastre.   Dragi colegi, eu nu zic La Mulţi Ani până nu suflăm în lumânările de pe tort, şi nu tăiem moţul!

  Da, da, compotul din corcoduşe galbene e visul fiecărei mele veri. Cine nu gustă aşa ceva măcar o dată în vară, nu ştie ce e vara.    PS. Nu uitaţi de campania Înfloreşte Braşovul! . Avem deja poze frumoase şi colorate, dar aşteptăm altele şi mai şi.

  Apus de iulie. 

   Iubesc ziua de joi încă de pe vremea când eram la şcoală. Joia simţeam eu că orele trec mai repede, pentru simplul fapt că e miez de săptămână, şi pentru că ziua următoare poartă numele de vineri.   Joia e uşoară. Oricât de multe ai face joia, totul pare o joacă.   Pentru că zilele trecute nu am întreprins mai nimic- cred că am vrut să-mi revin după s(tr)esiune, azi am simţit că sunt activă. Activitate pe care o voi continua şi mâine, pentru ca sâmbată să pot sta liniştită la soare, în curte. Am pierdut deja 3 weekend-uri în care nu am avut soare, iar pielea-mi începe să tânjească după bronz.      Ah, ca să nu uit, vă invit să participaţi cu poze la campania pe care am început-o prinbraşov.com, intitulată "Înfloreşte Braşovul!" , şi care este dedicată celor ce văd şi fotografiază cele mai frumoase flori, din grădinile, terasele ori balcoanele Braşovului. Aveţi detaliile în articolul care a dat startul campaniei, iar primele fotografii le puteţi vedea aici , şi aici .  

  Dimineaţa de azi a fost una pe gustul meu.    Dansul avioanelor de război,  parada militară a tuturor regimentelor armatei, încheiate cu zborul elicopterelor, paraşutarea unor militari şi aterizarea lor în Place de la Concorde. Puteţi să vă delectaţi cu poze şi cu înregistrarea întregului eveniment aici .

  Cu toţii ştim că mare parte din parlamentarii mioritici au burtici, sunculiţe, ori guşi nu tocmai micuţe. Ei bine, de îndată ce am luat prânzul la restaurantul Parlamentului, am elucidat cum de reuşesc ei ca într-un mandat de 4 ani să sară de la un număr rezonabil de kilograme la obezitate. Vă spun- e uşor- mâncarea e variată şi nespus de bună (nu se întâmplă prea des să apreciez mâncarea de restaurant), mult prea ieftină, şi foaaarte multă. Ca să vă faceţi o idee, o friptură de piept de pui înseamnă cam un piept de pui întreg. Deserturile sunt nu doar aspectuoase, ci întru totul delicioase. Aşadar, papa bun:).    În loc de siesta, m-am mai plimbat, şi am mai fotografiat câte una, alta.     Mihai Viteazul. Tapiserie uriaşă.   După câteva ore, câţiva kilometri parcurşi, şi sute de ridicări ale privirii înspre detaliile plafoanelor şi ale candelabrelor, am ajuns afară, la aer şi soare.   Iată că, după cinci episoade în care v-am "plimbat" prin interiorul Palatului Parla

  ... aşa am citit azi în ziare. Mai precis, nu-mai-ştiu ce cotidian le plângea de milă comercianţilor, că vezi Doamne, ce drastică diminuare a vânzărilor a avut loc odată cu creşterea TVA.    În primul rând, să fim serioşi, şi să nu ne cerem osândă, căci preţurile n-au crescut chiar până la stele. Comercianţii sunt măcar atât de deştepţi încât să le păstreze la o cotă moderată, decât să rămână cu marfa în galantare până la expirare.    În al doilea rând, am fost ieri la cumpărături într-un hypermarket. Nu obişnuiesc să-mi fac cumpărăturile decât din cash& carry-uri, pentru că nu suport aglomeraţia, însă ieri am zis că fiind duminică, treacă de la mine, nu poate fi foaaarte aglomerat. Pe naiba. Parcarea era ultra-supra-ocupată, pensionarii mişunau printre rafturi precum ţânţarii deasupra bălţii, iar restul clienţilor se îmbulzeau la raionul de cărnuri, probabil în căutarea sortimentului ideal pentru grătar. La casă, rânduri de câte 10-12 persoane, de-mi venea să las totul acolo şi

  La Râşnov.

  Pentru că v-am promis zilele trecute că vă voi arăta ultima mea realizare într-ale cofetăritului, mai sus aveţi o mostră din cel de-al patrulea salam de biscuiţi.    V-am spus, slăbiciunea pentru el a apărut din pricina faptului că maman nu mi-a făcut niciodată, ea preferând prăjiturile mai sofisticate. E un desert ideal de pregătit vara, pentru că nu necesită timp mult, şi nici nu e nevoie de cuptor în zilele toride.      Poftă bună, de vă încumetaţi să încercaţi şi voi, şi weekend frumos, dragilor!

  Săptămâna trecută eram într-o florărie când m-am întâlnit cu o doamnă, fosta contabilă a unei firme cu care am colaborat ani la rând. Doamna a ieşit la pensie odată cu încetarea colaborării noastre, aşa că întâlniri au mai existat doar sporadic, pe stradă, ori în vreun magazin.   O întreb ce-i mai face nepotul (ştiam că fiica ei născuse acum vreo doi ani, parcă), ea îmi răspunde că a crescut mult, având deja un an şi opt luni. Bomba acum urmează- îmi zice ea, în octombrie mai face fiica ei un copil; fix când primul nepot împlineşte doi ani.(Îmi zic în gând: şi-a calculat bine treburile, ca nu cumva să mai meargă vreo secundă la serviciu) Aş fi preferat să îmi dea o palmă decât să-mi fi venit cu o fază din asta. Nu uită să adauge că faptul că va mai sta incăăă doi ani acasă, pe banii statului (şi ai mei, implicit), nu poate fi decât ceva foarte bun.   Am mai pălăvrăgit câteva minute, am schimbat câteva politeţuri, şi ne-am luat la revedere.  Despre indemnizaţiile de creştere a copil

   Se presupune că un om, odată ce s-a născut într-o societate, indiferent de mediul urban ori rural, şi a crescut tot în mijlocul acesteia, a deprins anumite comportamente necesare traiului oarecum comun cu ceilalţi, şi e conştient că are anumite limite impuse. Mă refer la un om născut cu toate cele la locul lor, care nu suferă nici de oligofrenie, şi care se află în deplină capacitate de exerciţiu.   Se presupune am zis. Pentru că unii, pe care nu îi pot numi oameni, demonstrează că e adevărată stricta presupunere. Aseară am ajuns acasă pe la 22.30. Un nesimţit de vecin bătea cuie. Da, până la orele 23.20. De pe la ora 23.45 şi până când m-am dus la somn- pe la 01.30, acelaşi nesimţit a găurit pereţi. Da, cu bormaşina- superb. Dacă nu reuşeam să adorm, fiindcă îl auzeam şi prin dopurile antifonice, sunam la Poliţie.   Mă întreb cum de asemenea creaturi mai au pretenţia de a fi consideraţi specimene sociale. Mă întreb cum şi de unde le poate proveni nesimţirea.   E imposibil ca unii

  19 metri înălţime. Vă amintiţi cu siguranţă ultima dezbatere pre-electorală, din decembrie anul trecut. Ei bine, în această sală a avut loc.       Scuzaţi tremuriciul, fiţi mai bine atenţi la detalii.          Baza unei coloane. Marmură albă sculptată impecabil, ce susţine 19 metri. Să mai spună cineva că estetica şi simetria le lipseau comuniştilor. Priviţi aici lecţie de urbanistică.   În balconul în care dă sala cea mare, şi din care aţi putut admira mai sus Splaiul Unirii, am întâlnit nişte domnişori care au atras atenţia nu doar prin uniforme, ci prin spaniola extrem de plăcută auzului, şi prin chipurile degajate. Însă am aşteptat ca ei să plece, pentru a putea surprinde adevărata mareţie a locului:   Pe lângă capitelurile ce-ţi taie răsuflarea, norii au dat un spectacol atât de frumos, mai ales că ziua vizitei venea după multe altele cu ploi, nori, şi multă umezeală.   Un loc în care, recunosc, mi-ar plăcea să-mi beau cafeaua de dimineaţă, să-mi ronţăi biscuiţeii, şi

  Într-o ţară în care nimeni nu mai învesteşte nimic în educaţie, care a apucat-o pe un trend descendent, care pare să nu mai poată fi întors, toată lumea se miră de rata (ne)promovabilităţii la BAC.     Eu am susţinut examenul de BAC în urmă cu doi ani. N-a fost o joacă, precum a fost anul acesta, în urma "reformei" marca Funeriu. Am dat şase examene, dintre care patru scrise. Asta după ce am urmat un colegiu naţional, la profil uman, pe care l-am savurat timp de patru ani, unde am avut colegi frumoşi, împreună cu care am format cea mai bună clasă din liceu, şi profesori excelenţi, pe care i-am iubit pur şi simplu. Am purtat şi uniformă,( pe care, recunosc, am detestat-o) din care păstrez şi voi păstra mereu sacoul cu matricolă. N-a existat zi în care să nu mă duc cu plăcere la şcoală. Când privesc înapoi, parcă şi de orele de limba latină, care ne dădea tuturor dureri de cap, îmi e dor. De engleză nu mai vorbesc- am mâncat-o, respirat-o şi visat-o vreme de patru ani mari

  Cu o cană de cafea în mână şi o felie de prăjitură cu vişine într-alta, citesc ziarele.    În Daily Mail, pe homepage, citesc titlul mare " Wanted, and in Britain: Interpol names foreign criminals in hiding here ". Sub titlu, văd trei poze. La vederea primei dintre ele îmi zic: "Ăsta are mutră de român!"    Intru în articol, şi, printre un irlandez, un sud-african, un ungur şi nu-mai-ştiu câţi alţii, bineînţeles că e şi un român. Culmea, poza despre care crezusem că întruchipează un român e a sa. Fugarul cu pricina e proxenet- s-a ocupat cu ducerea în Spania a 100 de femei, pe care le obliga să se prostitueze. Se pare că în prezent se dedică aceloraşi activităţi, în colaborare cu nişte cluburi de noapte din Marea Britanie şi Irlanda.    Dacă Poliţia Română şi-ar fi făcut treaba şi l-ar fi dat pe mâna justiţiei, ori dacă cel mult cei de la frontieră nu l-ar fi lăsat să iasă din ţară, probabil că acum nu ne-am mai fi aflat pe prima pagină a unui ziar britanic, un

   Căpiţe, multe, multe căpiţe. S-au cam înnegrit de la ploaia multă, dar... tot căpiţe sunt:). Întorc privirea spre dreapta:  Din căpiţele din spatele casei au mai rămas doar caprele (n.a. structurile din lemn pe care se aşază fânul). Însă pădurea... Ploaia i-a priit- acum e mai verde şi mai strălucitoare ca oricând.    Două vişine din "consistenta" recoltă a vecinului nostru. A fost îndeajuns de simpatic încât să o împartă cu mine. Am convenit că, anul viitor, din următoarele patru vişine facem vişinată.

 Mai nou, membrii Camerei Comunelor a Parlamentului britanic dorm în birourile parlamentare, pe paturi pliante. Acest nou "sport" a fost declanşat de faptul că parlamentarilor le-a fost tăiat privilegiul de a-şi mai închiria camere de hotel ori apartamente din banii contribuabililor. Detalii aici .   Întrebarea firească ar fi: vom trăi să apucăm să vedem aşa ceva şi pe aste meleaguri? Răspuns, de asemenea firesc: Nu!

  Am cei mai tari vecini. Îi apucă ascultatul manelelor, ţipatul şi aruncatul obiectelor prin casă taman când mă aflu pe tărâmul ştiinţei, luptându-mă cu cele 600 de pagini de Teoria obligaţiilor.      Azi am primit nişte piersici. A fost cel mai inspirat cadou din ultima vreme, însă nu m-am putut atinge de ele, pentru că odată ajunse în contact cu dinţii par pietre mai degrabă decât fructe coapte. Mi-e dor de piersicile neaoş româneşti, crescute pe drumul de Constanţa, şi de cele cumpărate de la Chişinău, din care maman făcea cel mai bun compot.   Aseară am făcut salam de biscuiţi. Cel de-al doilea în decurs de o săptămână. La noi în casă nu s-a făcut niciodată aşa ceva, şi mă rog de când eram mică de maman să-mi facă. În cel de aseară am pus şi vişine din dulceaţă, şi bucăţele de nuci. A ieşit mmiaamm-mmiaaamm, o să îi fac poză ca să vedeţi şi voi ce talent în bucătărie am ajuns- chipurile.      Mi-e dor de soare. În weekend voi recupera cele două săptămâni în care nu s-a aşternu