De seară

  Nici n-a venit bine frigul, şi eu deja sunt ipohondră. Azi am băut ceai fierbinte cu multă lămâie, şi am înghiţit pastile. Da, de teama unei răceli. Şi parcă simt nişte cuie în gât, deşi nu obişnuiesc să-mi fac de cap cu prea multă îngheţată ori băuturi reci, pentru că ştiu ce m-ar aştepta cu amigdalele.

  Pe cât a fost de frumos săptămâna trecută, pe-atât de urât e acum. Plouă fără întrerupere de câteva ore bune, aerul e umed, însă pereţii casei conservă încă plăcuta căldură a zilelor trecute, în pofida ferestrelor mai mereu deschise. Azi am fost nevoită să port pantofi, şi m-am ales cu o bătătură de toată frumuseţea; haine, în mai multe straturi decât zilele trecute, şi umbrelă. Urăsc umbrelele. Urăsc să port umbrelă- e ca şi cum aş chema ploaia.

  Lumea arăta destul de amuzant astăzi- o individă avea o fustă lungă, din in, şi cizme de iarnă, tip bocanc, cu picioarele albe şi goale. Mai toată lumea purta câte-o fustă sau câte-o pereche de pantaloni flu-flu, asezonate cu câte-o geacă groasă, poate prea groasă, picioarele avându-le încălţate în sandale, prin care se scurgea apa ce cădea făr' de contenire din ceruri. Aspectele sesizate nu înseamnă altceva decât faptul că nimeni nu se mai aştepta la temperaturi atât de scăzute, încropind care, cum, ţinute care mai de care mai fistichii.

  Acum mă duc să-mi pregatesc o cană de lapte cu cacao. Şi o felie de cozonac. Poate mă vor ajuta să dorm mai bine în noaptea asta, căci azi-noapte n-am dormit deloc.
  Pentru voi, o melodie drăguţă:).

Comentarii

neK a spus…
Rau asa...
Eu azi am avut o groaza de nervi, nu rezist sa stau in casa... Abea astept caldura, eu imi faceam planuri de plaja, soare, apa ... Apa am primit, din plin !

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie