Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi...
Fusese cea mai frumoasă vară, prima, după multe veri din mulți ani. Momentele când o privea, le simțea ca și când ar fi privit-o soarele însuși- cald, îmbietor, ca-ntr-o zi de vară din cele pe care le iubea atât. Sperase atât de mult ca promisiunea lui- că vor avea timp pentru toate cele pe care își puseseră în gând să le trăiască, să fie adevărată, încât orice rază de soare pălea în fața optimismului oarecum naiv. Când o atingea, era ca și când ar fi adiat vântul pe pielea ei bronzată, atunci când își petrecea amiezile în iarba din grădină, privind jocul norilor. O entuziasma complicitatea privirilor dintre ei, dar și momentele când îi vorbea- îi simțea vocea ca pe o melodie, iar vorbele, ca pe niște poezii. În vara aceea îi spunsese frecvent că e frumoasă, iar ea zâmbea larg și îi răspundea cu același compliment. Nu știa dacă de vină e vara, însă starea de liniște pe care o trăiau împreună era ceva ce așteptase vreme îndelungată. Iar dorul pe care îl simțeau c...
De când se încălzeşte vremea, încet, încet, pajiştile pustiite de frigul iernii se umplu de iarbă şi flori multe. Atât de multe încât la sfârşit de iunie totul devine atât de colorat, presărat cu margarete, garofiţe şi alte sute de plante (se apreciază că în România, graţie metodei tradiţionale de cosire a pajiştilor, avem în jur de 200 de specii de plante/metru pătrat, în vreme ce în restul Europei numărul lor e de doar 2 (!!!)/metru pătrat). Când toate aceste ierburi înalte şi flori se coc, lumea începe cositul. Berzele sunt cele care aşteaptă cu nerăbdare cositul şi întorsul fânului, fiindcă atunci au şansa de a prinde hrană cu uşurinţă :). ...şi pot sta şi la taclale, din varful căpiţelor de fân :). Buglele de fân sunt lăsate încă o perioadă pe pajişte, ca să se usuce bine de tot, iar mai apoi sunt transportate acasă... ... prin metoda tradiţională- cal şi car... ...sau prin met...
Comentarii