Simplu, Oana

  Îmi amintesc de parcă ar fi fost chiar ieri, cum în urmă cu nouă ani, într-o zi de 10 iunie, am cunoscut, în casa unor prieteni de familie, un motănel. Birmanez, cu blăniţă degrade, urechiat şi cu nişte ochi mai albaştri decât cerul. Avea maximum două săptămâni, dar avea obiceiurile de igienă bine deprinse, semn că e tare inteligent.   Avea doar o singură ,,bubă": un alt motan, mai bătrân, îl muşcase de foarte aproape de coloana vertebrală, şi mergea şchiopătând şi schelălăind întruna.   În decurs de câteva săptămâni, acel motănel sfrijit şi pe jumătate leşinat de durere, s-a întremat, a început să prindă forţă, şi să crească.   În iarna acelui an a rămas acolo, la ţară, în casa unor vecini ai prietenilor în casa cărora îl cunoscusem, iar în primăvara ce-a urmat a trebuit să îl tundem, în aşa hal i se încâlcise blăniţa.   În vara lui 2006 deja ne cunoştea, ne aştepta ca să îi aducem de mâncare, vâna şoricei pe sub capiţele de fân şi alte minunăţii de anima...

  A trecut deja o bună parte din prima lună de vară, şi încă nu v-am arătat cât de frumos a început vara pentru mine:   În grădină, majoritatea florilor a fost distrusă de grindină, însă lupinii au rezistat cu stoicism, şi se află acum în plin sezon de înflorire:)   Am mai multe margarete ca oricând:) S-au cam adunat norii de ploaie... ...dar lumea continuă să îşi vadă de treburi: unii sapă, alţii plivesc, iar alţii urcă dealul ca să întoarcă fanul. După plimbare, o bine meritată odihnă, pe iarba de pe malul lacului:     Avem şi din ce în ce mai multe căpiţe de fân :) Şi-am încălecat pe-o şa, şi-am încheiat plimbarea cu un bucheţel de flori de câmp, nespus de frumoase. Vara voastră cum e?

  Nu am avut ce face astă seară, şi pentru că eram obosită fiindcă scrisesem câteva ore fără întrerupere la disertaţie, m-am aşezat în pat şi am dat drumul la televizor. Şi, în mod evident, mi-am amintit de ce nu mă uit de regulă la televizor.      Am încercat, aţi remarcat şi voi, dacă mă urmăriţi cât de cât, să nu mai fiu rea cu nimeni. Să nu mai scriu decât despre lucrurile bune, iar în loc să mă enervez pe campania electorală pentru europarlamentare (apropo, cele mai jalnice bannere mi se par cele ale PSD: ,,Mândru că sunt român!" Cu cine, cu Ponta în barcă?) am preferat să pun trei poze şi să scriu trei rânduri, doar-doar vă distrag atenţia de la prostiile cotidiene.   Insă astă seară m-am enervat, inevitabil, când l-am văzut, greţos şi guşat, pe Ponta, în Mehedinţi, acolo unde falnic şi de-abia putându-se apleca din cauza burţii, şi-a-ncălţat cizmele de cauciuc şi-a pornit, de asta dată, prin apă, la sinistraţi.   Dedesubtul imaginilor, scris ...

  Toată ploaia din ultimele săptămâni a adus şi ceva bun. Totul a înmugurit, înflorit şi înverzit. Nu ştiu vouă, dar mie, în fiecare iarnă, mi se face-un dor nebun de verde, de plimbări pe uliţă privind la cum se schimbă nuanţele de verde din primăvară şi până toamna, când trec la culori pământii.   Săptămâna asta am făcut două-trei plimbări, pe uliţele satului, ca să-mi satur pofta de verde primăvăratic. E verdele acela proaspăt, care emană viaţă şi regenerare.   Tot satul e năpădit de păpădii. Ca-n fiecare an, trec de la galben la pufuleţii aceia care zboară prin aer, şi le dau dureri de cap celor alergici... Vin şi oile la munte... Păpădii pe malul lacului. Flori din grădina bunicii.   Piliştea a înverzit şi ea :)   Răţuştele la plimbare.   Flori de măr. Toate verzi şi frumoase, dar acolo sus e o zăpadăăă! Să aveţi o săptămână uşoară şi minunată, dragii mei!

 Îmi cer scuze că nu am apucat să vă urez un Paşte fericit anticipat, însă zilele astea am avut tot felul de preocupări relaxante, care să mă ajute să mă bucur de sărbătoare.   Sper că şi voi sunteţi liniştiţi, că vă petreceţi Pastele alături de oamenii pe care îi iubiţi, că nu aţi făcut excese gastronomice, sau, dacă le-aţi făcut, să fi fost vorba doar de cadouri, sau de iepuraşi din ciocolată :).   Astăzi am luat masa în familie, şi cu ocazia asta am şi tăiat tortul pentru ziua mea, fiindcă în 6 aprilie era încă post.      Vă doresc să aveţi şi mâine o zi frumoasă, de care să vă bucuraţi din plin. V-am mai spus: sărbătorile mari, ca orice minune, durează doar trei zile!  

... sâmbătă a fost ziua perfectă de primăvară. Prima în care am purtat prin curte tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi. Prima în care am grădinărit şi am plantat flori, liliac, şi zmeură. Prima zi in care am văzut berzele, pe care nu le mai văzusem de la sfârşitul lui august, când le-am fotografiat luându-şi ,,la revedere" în formaţie. (Apropo de berze, am mai citit ceva extrem de simpatic despre ele azi-dimineaţă: povestea de dragoste dintre două berze din Croaţia .)   Ziua de sâmbătă a fost şi imortalizată:   Cald, cald, dar sus pe munte e zăpadă.   Bumbişorii din curtea bunicii.   Trintzi-flintzi, care ne pregăteşte nişte pui, ca să avem ce smotoci la vară :)   Avantajul de a avea urzicile lângă curte.   Motanul unor rude, lâncezind la soare.     Checul lui tanti Vio. Nu ştiu dacă am avut onoarea să vă povestesc despre tanti Vio. După bunica, ea e cea mai drăguţă persoană pe care o cunosc în Dobârlău. ...

  Având ceva de rezolvat acolo, şi traversând cocina curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, am dat peste această pancartă, în legătură cu sensul căreia mi-ar plăcea să primesc informaţii:   Nu am reuşit să îmi dau seama menirea ei, însă, judecând după tonele de mizerie adunate în curtea Spitalului, mă gândesc că serveşte adunării acesteia.    În altă ordine de idei, mi se pare de-a dreptul nesimţit că infirmierele, brancardierii şi alte zeci de persoane freacă menta, stând la ţigări, cafele sau spărgând seminţe (sau îţi cer şpagă în momentul în care trebuie să scoţi pe cineva din spital, în scaun cu rotile), când ar putea foarte bine să organizeze o campanie de salubrizare a curţii, care arată mai rău decât o ghenă de gunoi: tufişuri neîngrijite, năpădite de buruieni, pubele rupte şi smulse de la locul lor, bănci împuţite, trotuare rupte.   Să nu uităm totuşi că vorbim de împrejurimile unui spital, unde ar trebui ca totul să fie bec de...