Să nu uităm că e toamnă

 

  Joi şi vineri am zburdat sub soare, îmbrăcată în pantaloni scurţi, şi încălţată încă în sandale, parcă având un simţământ că voi fi nevoită să le uit în străfundul dulapului până peste vreo cinci luni. Instinctul nu m-a înşelat, căci peste noapte am trecut de la sandale la cizme, şi n-a fost deloc complicat: puţine grade în aer, miros de iarnă adevărată, ploaie mocănească amestecată cu fulgi de zăpadă mari, şi multă, multă umezeală.

  De două zile nu am ieşit din casă. Mă simt şi-aşa rău privind doar vremea de afară. Nu vreau încă să o simt. Am fugit de ea pentru că mi-a permis weekend-ul, şi m-am refugiat în citit, zăbovit în faţa unei farfurii cu pandişpan cu struguri de Recaş, alintat motanul şi vorbit domol cu oameni scumpi.

  Mâine e luni, iar ziua de luni nu îmi permite să mai fug. Cu cizme sau fără, mâine începe o nouă săptămână, şi tare poftă mi-e să îi demonstrez vremii ăsteia mofturoase că eu sunt mai puternică decât ea. 

  Dragilor, acum, că tot suntem aproape de miezul lui octombrie, vă amintesc că, deşi priveliştea de afară tinde să mă contrazică, afară e toamnă. Spre deosebire de alţii, nu vă arăt fotografii cu zăpadă, nu vreau să o văd de acum, paleta de culori a toamnei e cu mult captivantă decât albul iernii timpurii care ne încearcă în aste zile.

  Să aveţi o nouă săptămână mai prietenoasă decât ultimele două zile, cu ceva grade în plus în termometru, şi cu zâmbete aşternute pe chip!