Meteodependenţa, bat-o vina!
M-am lămurit de multă vreme că locul ideal unde m-aş fi putut naşte nu e deloc aici, ci o ţară nu doar mai civilizată, ci şi cu o climă mult mai prietenoasă, de preferat cu un singur anotimp- vară.
Nici o săptămână nu a trecut de la marea schimbare meteorologică (pe nepusă masă şi total neinspirată), iar organismul meu a început să se deregleze total. Pe de-o parte îl înţeleg, e normal ca ,,săritura" de la 25 la 5 grade să nu îţi aducă nimic bun, pe de altă parte mă enervează cumplit lipsa de energie pe care o resimt din pricina zilelor ăstora gri şi mohorâte, în care nici nu îmi vine să mă uit pe fereastră dimineaţa, când mă trezesc.
Cu temperatura mă mai descurc, port deja circa 4 straturi de haine pe mine (încă nu am apucat să mă vaccinez antigripal, iar ipohondria din mine de-abia aşteaptă să îşi facă apariţia), însă cu umezeala asta nenorocită nu am cum să lupt. Oasele parcă îmi scârţâie şi mă dor, asta după ce trei-patru luni cât a fost cald şi secetă nici nu am simţit că am oase şi muşchi în corp, aş fi putut să zbor, nu alta! Acum, de când au reînceput cursurile, şi şed iar pe scaune inconfortabile, spatele mă doare de parcă aş căra saci, asta tot după ce, o vară întreagă nici nu mi-am simţit coloana.
În cazul meu meteodependenţa e accentuată de zilele în care stau în oraş. De îndată ce ies dintre betoanele astea, şi mă mut la aer curat, nu mă mai simt atât de rău. Îmi spusese cineva dintr-o staţiune balneară, că tot betonul dintr-un oraş e încărcat de energii negative, care se răsfrâng asupra organismului uman, iar acum, vremea asta capricioasă nu face altceva decât să pună paie pe foc.
Comentarii