De mâine e noiembrie

  Incet, incet, trece si toamna asta. Cu frunze colorate, care parca au rezistat mai mult ca niciodata in padure, in ciuda brumei si a inghetului de noapte. Chiar ieri ii spuneam cuiva ca, daca exista un lucru care sa imi placa cu adevarat la toamna, acela e faptul ca nicio frunza nu e la fel cu o alta. Eh, si ar mai fi crizantemele si brandusele, care imi sunt nespus de dragi.

  De maine e noiembrie. Mai e doar o luna din toamna. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca timpul a luat-o la galop anul asta. Parca ieri era 1 ianuarie, cu rezolutii de An Nou, cu piftie si sampanie. Urasc ca iar incepe agitatia de sarbatori. Sarbatorile ar trebui sa fie linistite, savurate si petrecute cu oameni dragi.

  Singurul lucru care ma nemultumeste in ultima vreme e lipsa timpului- trebuie sa ma pun pe treaba cu lucrarea de licenta, trebuie sa merg si la cursuri, trebuie sa fac si ateliere creative, trebuie sa am timp sa ii ascult pe cei din jur. Imi pare tare rau pentru toate serile in care pic secerata in pat, si nu imi doresc altceva decat sa dorm bine. Imi pare insa bine pentru zilele fericite de weekend, in care imi permit sa privesc la culorile de toamna, sa pregatesc un desert bun sau sa ma plimb agale sub soarele asta molatec, care doar aminteste de cel de asta vara.

  Scuzati lipsa diacriticelor, e deja tarziu, am baut un ceai si m-am molesit de tot, pernele ma asteapta pufoase, iar maine am treaba inca de dimineata. 

  Ah, si pentru ca imi sunteti dragi, si fiindca pe aici nu mai ajung atat de des precum mi-as dori, ma mai gasiti si aici. De fapt, nu ma gasiti pe mine, ci pe lucrurile care ies din mana mea. Cand o sa am ragaz, o sa va povestesc ce si cum, de vreti neaparat cateva detalii, aveti pe site categoria Editorial.
  Sa aveti o saptamana frumoasa, in care sa nu va lipseasca Soarele si zambetul de pe chip!