Deja octombrie

 

  De-abia astăzi, după două luni în care s-a instalat un haos în tot ceea am trăit şi făcut, pot spune că sunt pe deplin liniştită şi mulţumită. Ar fi prea mult de povestit, şi nici nu mai are rost acum. La fel cum am spus în postarea trecută, nu există lucru pe care să nu îl putem îndeplini, şi pentru asta am simţit nevoia unei pauze.

  Pauză care s-a lăsat aşteptată până azi, din lipsă de timp. 

  A fost prima zi în care am simţit şi savurat toamna. Am avut timp să ascult vântul foşnind frunzele uscate, am avut timp să ascult păsările care au mai rămas pe aici, am avut timp să stau de vorbă la o cafea cu oameni care îmi sunt dragi, şi de care într-o oarecare măsură îmi era dor. Am avut timp să îmi alint pisica adoptivă, am avut plăcerea culinară a unei saramuri de crap la grătar, a unor nuci proaspete, şi a unei căni de lapte provenit tocmai de la văcuţa din fotografia de mai sus. Am avut timp să stau în iarbă, la soare, dar şi să îmi strâng recolta din grădină, am avut timp să respir liberă.

  Pentru asta îmi mulţumesc, şi îi mulţumesc dramului de divin în care cred. Îmi cer iertare pentru tot ceea ce am trăit în ultimele două luni, pentru toate dăţile în care am simţit că îmi bate inima mai tare decât ar putea duce, pentru toate emoţiile pe care le-am tremurat cu fiecare muşchi al corpului, şi pentru toate serile în care aş fi vrut să plâng, dar nu am putut.

  Să aveţi o toamnă bogată şi frumos pictată în continuare, dragii mei!