Simplu, Oana

  Ca să vă creez o minimă idee despre dispoziţia mea, care nu era sub nicio formă una de primit musafiri, vă spun  că în ultima săptămână a fost un haos generalizat în jurul meu, la care s-a adăugat şi boala cuiva din familie (nimeni extrem de apropiat, slavă Domnului, dar îndeajuns ca să răstoarne toată familia pe dos). În plus, mâine încep examenele, aşa că am fost într-o cursă continuă treburi-citit-treburi-citit.   După cum spuneam, ieri, cam pe când munceam de zor la nişte acte, şi când cautam ceva extrem de important, o sună pe maman la telefon o persoană, la care ţin, de ce să mint, şi care îi spune că are treabă la contabila care stă la două blocuri distanţă de mine. Ce era să-i zică- hai la noi!.      O poftim în casă... şi, când păşeşte în cameră, începe să ţipe: Ce-i cu ăsta aici?!?!?! Zic eu: S-a aşezat ca să doarmă... Aici?! Da, aici, are toată casă la dispoziţie, din moment ce ni l-am asumat ca membru al familiei!   Se referea desigur, ...

  Pentru că de vreo două săptămâni mi-am pus în gând să vă împărtăşesc o reţetă fantastică, pe care am citit-o într-o revistă culinară şi pe care am încercat-o pentru masa de Sf. Ioan, şi pentru că Adi Hădean a făcut astăzi o propunere extrem de tentantă, mi-am făcut, în cele din urmă, timp ca să o scriu aici. SALATĂ DE TON ÎN STRATURI Ingrediente: 1 conservă de ton 4 ouă 2 mere 1 portocală 200g caşcaval maioneză   Cum se prepară:   După ce sunt bine fierte, ouăle se taie în cubuleţe marunte. Se fărâmiţează tonul, portocala şi merele se taie cubuleţe (ar fi de preferat ca merele să le stropiţi cu suc de lămâie, ca să nu se oxideze), iar caşcavalul se dă pe răzătoare. Fiecare strat de ingrediente se unge cu maioneză (cea mai bună ar fi cea preparată în casă)- desi din experienţa mea, vă spun că e mai uşor să amestecaţi fiecare dintre ingrediente cu o linguriţă-două de maioneză, înainte de a le aranja în salată- şi se aranjează în ordine: jumătate din compoziţia d...

   Deşi nici nu a început oficial, s(tr)esiunea începe să mi se infiltreze prin toată fiinţa. Aşa se întâmplă de fiecare dată, şi aproape că uitasem cum e de astă vară. Deşi ştiu că nu are ce să mi se întâmple, că un pic de stres mă mai readuce cu picioarele pe pământ, că note mulţumitoare iau oricum, îmi cam place să las totul pe ultima mie de metri. Poate că e sete de adrenalină, sau poate inconştienţă. Habar n-am.   Cert e un lucru- până în momentul de faţă ştiu datele exacte a maximum două examene. În rest, mă las pradă suspansului şi sutelor de pagini pe care trebuie să le îngurgitez în perioada următoare.    Ceea ce mă îngrijorează e faptul că slăbesc destul de mult în sesiune şi habar nu am de ce, pentru că stresul mă îndeamnă să mănânc extrem de mult. Slăbitul de sesiune n-ar fi o problemă dacă vreme de două săptămâni n-aş fi fost într-atât de răcită încât am ajuns la 46 de kilograme. Toate fustele fug de pe mine (inclusiv cele modificate deja o dată la...

Cu mâine zilele-ţi adaogi... Cu mâine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi Şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El şi răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-acelaşi vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleaşi frunze cad. Naintea nopţii noastre umblă Crăiasa dulcii dimineţi; Chiar moartea însăşi e-o părere Şi un vistiernic de vieţi. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înţeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Şi-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Şi se cufunde în trecut, Tu ai ş-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi, Având cu toate astea-n faţă De-a purure ziua de azi. Priveliştile sclipitoare, Ce-n repezi şiruri se diştern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului etern.            ...

   Azi, când am fost sunată de nişte rude care voiau să vină în vizită, am minţit. Le-am spus nonşalant că niciun reprezentant al familiei nu e acasă. Sunt scorpie, ştiu.    Dar, după o zi în care am stat câteva ore să pun cap la cap o lucrare de Penal, am înghiţit alte şi alte pastile, am inhalat tot soiul de spray-uri, care mentolate, care usturătoare, şi mi-am simţit nasul precum o piele groasă de crocodil, musafirii erau singurul lucru care îmi mai lipsea.   Ştiţi deja, nu-mi plac musafirii, nu-mi plac cei care îţi apar la uşă doar pentru că n-au ce face ori ce mânca acasă, care nu ştiu să îşi dea pantofii jos, deşi tu le oferi papuci de casă, şi astfel îţi umplu pardoseala de lăbuţe cu noroi, zăpadă, şi alte mizerii ce se mai găsesc pe trotuarele patriei.    Totuşi, tind ca mâine, pentru că e ziua mea şi a lui papa, şi pentru că am pregătit nişte fursecuri cu stafide, nemaipomenit de pufoase şi vanilate (iar maman urmează să mai coacă o prăjitură...

  Pe 31 decembrie anul trecut, m-am trezit cu amigdalele umflate (mă rog, mai umflate decât de obicei) şi cu o senzaţie detestabilă de răguşeală. Curios, pentru că sunt vaccinată, iar lichide reci nu beau nici măcar vara, d-apoi acum, în miez de iarnă (apropos, ce frumos şi rece ninge afară!). Am înghiţit pastile (de parcă nu mi-ar fi fost îndeajuns cele pentru migrene), am băut hectolitri de ceai fierbinte, şi am mâncat miere.   Din 1 ianuarie şi până astăzi mă tratez cu un secret vechi, de familie, moştenit de la strabunica mea maternă, care dă rezultate excelente. Culmea, astăzi toată lumea cu care m-am intâlnit era mai mult sau mai puţin răcită, tuşea, strănuta, îşi sufla nasul, ceea ce mi-a declanşat starea de ipohondrie. Nu că n-aş fi în alertă mereu, mai ales că îmi vine să-i strangulez pe toţi cei care îşi împrăştie microbii în preajma-mi, dar...   Că tot vorbirăm de stări, de azi-noapte (deh, insomniile...) mă încearcă o furie amestecată cu frustrare şi neliniş...