Simplu, Oana

  Mai am doar două examene, dintre care unul nu e greu, ci e de coşmar.  Momentan am scăpat de Codul Penal de pe noptieră, acum cremele, Sony Walkman-ul şi dopurile antifonice şi-au reluat locurile de cinste, însă de mâine camera îmi va fi cotropită de Teoria generală a obligaţiilor. Vă zic sincer, materie mai frumoasă decât asta nu există pe tot Pământul.   În altă ordine de idei, mâine, chit că mai e o săptămână până la mirificul examen şi n-am învăţat decât 30 din cele 600 de pagini, nu fac nimic altceva înafară de a-mi mai cumpăra nişte mărgele, pentru că acum, vara, trebuie câte un şirag pentru fiecare zi:D. Am zis vară? Vară pe naiba! Azi după-amiază a plouat în aşa hal, încât nici ştergătoarele nu mai făceau faţă. Deh, mă încălţasem eu cu o pereche de pantofi noi, şi trebuia să fie udaţi.  Noroc că a fost relativ cald, deşi am mai văzut specimene încălţate cu cizme overknee şi geci groase, de iarnă.  Nu mai lungesc vorba, eu mă duc la o îngheţată,...

  De asta acuz vremea de afară.     Ieri seară, după o ploaie scurtă, de câteva picături bătute în fereastră, albastrul cerului ieşise la iveală, printre mulţi nori albi şi pufoşi, iar apusul l-a transformat în ceva cu totul portocaliu şi sublim. Cum să nu fie aşa, după atâtea şi atâtea zile în care n-am văzut rază de lumină?!   Azi-dimineaţă, aproape tot cerul era albastru. Soarele n-a apucat să strălucească, din cauza norilor care se adunaseră buluc, tocmai înspre răsărit.   Doamnă Vreme , nu vi se pare că vara e cam scurtă ca să ne duceţi de nas cu câte-o rază de soare pe zi, şi pe lângă asta să o tineţi într-una cu capricii de copil mic? Mai sunt doar două luni de vară, iar eu am pierdut deja două săptămâni de bronzat. Gândiţi-vă la asta.

   Un pic de gorgonzola, şi o salată Caprese , pentru care nu aveţi nevoie de nimic complicat: nişte mozzarella, câteva roşii coapte, oregano, şi ulei de măsline. Ah, era să uit- şi o sticlă de vin bun.   Poftă bună!

  Da, voi ăştia care tineţi cu tot dinadinsul să-mi faceţi program!   Hai să ne înţelegem. Când zicem că facem ceva, facem. Când zicem când facem, atunci facem. Nu ne apucăm şi sunăm lumea, o înştiinţăm, o deranjăm din altele, doar de dragul de a ne da importanţi.   Clar?!?!?!

  Nici n-a venit bine frigul, şi eu deja sunt ipohondră. Azi am băut ceai fierbinte cu multă lămâie, şi am înghiţit pastile. Da, de teama unei răceli. Şi parcă simt nişte cuie în gât, deşi nu obişnuiesc să-mi fac de cap cu prea multă îngheţată ori băuturi reci, pentru că ştiu ce m-ar aştepta cu amigdalele.   Pe cât a fost de frumos săptămâna trecută, pe-atât de urât e acum. Plouă fără întrerupere de câteva ore bune, aerul e umed, însă pereţii casei conservă încă plăcuta căldură a zilelor trecute, în pofida ferestrelor mai mereu deschise. Azi am fost nevoită să port pantofi, şi m-am ales cu o bătătură de toată frumuseţea; haine, în mai multe straturi decât zilele trecute, şi umbrelă. Urăsc umbrelele. Urăsc să port umbrelă- e ca şi cum aş chema ploaia.   Lumea arăta destul de amuzant astăzi- o individă avea o fustă lungă, din in, şi cizme de iarnă, tip bocanc, cu picioarele albe şi goale. Mai toată lumea purta câte-o fustă sau câte-o pereche de pantaloni flu-flu, asezonat...

  Prima amanetare - viitorul tărişoarei noastre. Veniturile extraordinare ale bugetului de stat, provenite din împrumuturile interne şi din cel de la Fondul Monetar Internaţional, nu sunt nimic altceva decât amanetarea muncii generaţiilor viitoare. Să scriu mai mult de atât e de prisos.  A doua amanetare - o să vă povestesc o mică întâmplare de azi.   Plecasem de-acasă, şi eram pe Calea Bucureşti când am primit un telefon de la o persoană care m-a rugat să-i trimit nişte acte prin fax. Dat fiind faptul că aveam actele la mine, şi ca să nu mă mai întorc până acasă, am ales să intru la o casă de amanet/ exchange, ca să trimit faxul. Mizeria de acolo era cruntă, aerul lipsea cu desăvârşire. În faţa mea, la rând, se aflau câteva persoane, femei în majoritate.   La ghişeu se afla o femeie, între două vârste, care venise să-şi recupereze nişte cercei. A returnat banii, angajata casei de amanet i-a restituit pliculeţul cu cerceii, femeia şi i-a pus în urechi, a între...

Sper că şi dimineaţa voastră a fost la fel de suav colorată şi delicat înmiresmată ca şi a mea. PS. Weekend frumos, cu soare strălucitor şi bălăceală multă :)!

  Din nou, o sală impresionantă...   ... dar parcă mai impresionante sunt dimensiunile covorului aferent. Sala Unirii, una dintre cele mai frumoase şi mari din Palat. Aici se organizează diferite evenimente, printre care, în trecut, s-a numărat şi un banchet în cinstea Nadiei Comăneci. O parte din plafonul Salii Unirii. Ghiciţi voi ce avem în poza de mai sus. Da, corect, sala de şedinţă a Camerei Deputaţilor. O sa fiu concisă: circul televizat din Parlament nu reprezintă nici 1% din circul real. Se ţipă ca pe stadion, se bate cu pumnii în pupitre, e o foială continuă, nimeni nu ascultă pe nimeni, dar toţi se ceartă unul cu altul ca la uşa cortului. Aşa ţară, aşa reprezentanţi... Motivul pentru care mi-am dorit de când mă ştiu să ajung în Camera Deputaţilor. Spuneţi şi voi- nu-i aşa că e uimitor? Preocupare parlamentară, în vremea dezbaterii Legii lustraţiei. Youtube, of course!

   "...e se sarai felice    al cielo griderò."

 ... se şade în rouă, sub măsuţa din umbra viţei-de-vie.    Pentru ca ziua să înceapă cu un aport de energie, se bea un castronel cu lapte proaspăt, de vacă.  Apoi, de distracţie, se pot vâna cărăbuşi, fluturaşi, ori cârtiţe.

  Azi-dimineaţă pe la 10-10.15, dau un telefon unor deştepţi a căror firmă trebuie să ne achite nişte facturi. Discuţie:   Eu: Bună dimineaţa! Sunt Icsulescu, de la firma Icsescu, am mai vorbit de vreo trei ori şi săptămâna trecută cu dumneavoastră, în legătură cu plata unor facturi...  Individul (pe jumătate somnoros, pe jumătate sictirit): Ah, bună dimineaţa... Ce ziceaţi? Ah, facturile, da...  E: Săptămâna trecută mi-aţi spus că veţi face plăţile joia sau vinerea trecută. Am extrasul de cont în faţă, nu apare niciun leuţ de la firma dumneavoastră!!!   I: Mhm... Păi (îl şi auzeam cum se scărpina în cap), doamna care se ocupă cu plata facturilor nu e aici...  E: E la toaletă sau la cafea? La ce oră să mai sun?  I: Ah, nu... Nu vine deloc azi...  E: Dacă sun mâine e ok? Sau de mâine se îmbolnăveşte de cine-ştie-ce, şi nu mai vine toată săptămâna?  I: Nu, dom'şoara Icsulescu, sunaţi maine, cam la aceeaşi oră...  Ce să mai zic? Şi eu f...

  Cine nu-l cunoaşte pe minunatul şi respectabilul domn Ioan Holender, timişoreanul care a reuşit să facă din Opera de Stat din Viena o redutabilă capitală a culturii mondiale?   După cum poate ştiţi deja, domnul Holender va pleca de la cârma Operei vieneze în septembrie, anul acesta, şi, deşi nimic nu este oficial deocamdată, se pare că va prelua conducerea artistică a Operei din Budapesta. De nu, românul nostru va pleca peste ocean, la Metropolitan Opera din New York, unde va lucra pe post de consilier.

  ... aşa că, de întâmpinaţi probleme în a accesa blogul, să mă anuntaţi de îndată.  În rest, toate bune şi frumoase. Sunt super-încântată că mâine e sâmbătă, însă nu la fel de încântată sunt de faptul că ziua de azi m-a obosit deja, deşi e doar 11.30.    Se preconizează şi o caniculă pentru weekend-ul ăsta, aşa că şopârla din mine dansează de fericire. Zile libere, soare mult, bronz auriu, relaxare şi cuburi de gheaţă să aveţi, dragii mei!

Două suflete pufoase. PS. Dacă ştiţi cumva ce puiuţi sunt ăştia mici, vă rog să-mi spuneţi. Am căutat într-o carte, am găsit ceva asemănător- privighetoarea, însă nu cred că sunt privighetori. Părinţii lor nu cântă, ci mai mult ţiuie. 

De vreo săptămână-două, au început să apară căpiţele. Multe, multe de tot, mai multe parcă decât în anii trecuţi. Nu scapă niciuna nefotografiată:). Motiv. Cimbrişor. În copilăria mea, toate poienile satului erau împânzite de floricelele astea mici, dar parfumate. Între timp, unii şi alţii s-au trezit să tragă lemnele din pădure pe respectivele poieniţe, iar floricelele s-au rărit. Motiv. Despre versantul Piliştea, aşezat chiar în spatele casei mele, dar fotografiat aici de departe, se spune că ar avea în vârf un lac fără fund. Papa îmi povestea că, atunci când era mic, acolo sus se afla un punct de observaţie. Mă chinuiesc de doi-trei ani să ajung sus acolo (e cam mult de mers, iar eu nu sunt prietenă cu zgârieturile dobândite prin pădure), ca să văd ce şi cum. Motiv. Şi caii pozează. Ştiţi ce-mi place la caii consătenilor mei? Că sunt toţi graşi şi îngrijiţi, că sunt cai de munte, cu picioarele groase, şi foarte puternici. Căluţul ăsta poate fi şi călărit, dat fiind că e f...

  PS. De mâine începe o nouă săptămână. Cam greu, după un weekend plin de soare, atât pe cer cât şi pe piele, care a devenit rumenă precum piersicile. Tot mâine- să văd cum îmi va permite timpul- o să vă arăt cu ce m-am îndeletnicit în weekend, în zilele ce urmează vom continua vizita la Palat... noi să fim sănătoşi, ca să ajungem weekend-ul următor:)!

Sper că episodul I al vizitei la Palat v-a făcut plăcere. Acum mergem mai departe... Începem periplul prin sălile-gigant ale Palatului. În prima dintre ele, ceea ce atrage imediat ochiul este imensul covor ţesut cu modele tradiţionale româneşti. Aceeaşi sală, altă perspectivă.    O altă sală, tot de conferinţe, un pic mai mică, dar care a beneficiat de tratament regal din partea arhitecţilor- coloane din rarisima marmură roz. Plafonul sălii cu coloane din marmură roz. Dacă reuşiţi să vă luaţi ochii de la candelabre, veţi observa că plafonul a fost prevăzut cu nişte fosete, menite să ventileze natural încăperea.   Hol imens, la una dintre intrările în Palat.    Continuăm în zilele următoare, cu un alt episod, cu lucruri care mai de care mai frumoase:).

  Nu, nu vă repeziţi să vă închipuiţi că aş fi primit vreo păpuşă, ori o carte de poveşti. "Cadoul" pentru Ziua Copilului de anul ăsta a fost confirmarea faptului că sunt spionată.   Spionată, urmarită, supravegheată, cam aşa ceva. Se pare că am devenit obsesia unei persoane relativ cunoscute, cu care am rupt orice fel de legătură în urmă cu vreo doi ani. Aveam eu ceva bănuieli că persoana respectivă ar avea ceva suferinţe psihice, dar până la a ajunge să-mi spioneze mişcările, venitul şi plecatul de acasă (ori de prin alte locuri, Dumnezeu ştie). Suspiciunile au atins apogeul duminică, înspre amurg, iar astă-seară, maman , detectivul meu şef, mi le-a confirmat.  Stimabile, ştiu că nu ai cum să citeşti ceea ce îţi adresez acum, însă te rog, pe scurt, să nu-ţi bagi nasul acolo unde nu îţi fierbe oala, exact aşa cum ai făcut şi până acum. Nu vei scoate nimic de la mine. PS. La Mulţi Ani vouă, celor ce n-aţi uitat să fiţi copii!

      Administraţiile publice locale zic că au fost în grevă, însă funcţionăraşii au făcut ceea ce fac toujours - cafea, facebook, mess, pălăvrăgeală cu colegul de birou, etc.    Personalul medical a ieşit să protesteze în faţa spitalelor, care pe unde au putut, mai mulţi infirmieri şi personal de curăţenie decât medici, din câte am observat.   Profesorii şi-au ţinut bine-merci orele de curs, copiii au mers la şcoală. Ba mai mult, elevii de clasa a XIIa au susţinut şi una din probele de BAC.   Pensionarii din Braşov s-au adunat ca să se bată cu jandarmii. Culmea, aceiaşi pensionari care în urmă cu 6 luni, în preajma alegerilor prezidenţiale se bucurau de pachetele cu zahăr şi ulei primite de la PeDeLei în dar, şi dădeau fuguţa ca să voteze cu întâiul Mariner al ţării, ieri s-au gândit să scandeze în faţa Prefecturii "Jos Băsescu!". Să vă zic ceva? N-are decât să stea Băselu' frumos pe fundul lui, că voi i-aţi pus ciolanul în mână!   Concluzi...