Pastel de toamnă - partea a treia

-
  Îmi cer scuze că nu am mai avut timp să revin cu partea a treia din pastelul foto de toamnă, însă săptămâna asta s-a întâmplat ceva extrem de urât, despre care nu sunt pregătită încă să scriu. Un om pe care l-am iubit tare mult a încheiat socotelile cu lumea asta, şi încă îi simt dispariţia ca pe ceva de neconceput, mai apăsător decât un bolovan pe suflet.
  Revenind la scopul pastelului, şi anume acela de a vă încânta pe voi, şi de a mă distrage pe mine de la cele întâmplate în ultima vreme...


El e Rocky, cel mai Saint Bernard dintre toate potăile din sat :)


 Prin sârma ghimpată.


  Auriu.


  Eh, hai să vedem şi toamna din Braşov, că poate până mâine dimineaţă se scutură şi ce a mai rămas din ea.


Comentarii

Răzvan a spus…
Îmi pare rău că parte a treia a fost umbrită de o întâmplare atât de nefericită. Fii tare!

Simpatic câinele. Fotografia cu sârma ghimpată - ză best!
30 octombrie 2012 la 12:02
Oana a spus…
Mulţumesc pentru încurajări!
30 octombrie 2012 la 22:52
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

-
Imagine
Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele , şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos. Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii. În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici
Citeşte mai departe...

Itinerariul unei duminici de octombrie

-
Imagine
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi
Citeşte mai departe...

Gânduri sub clar de Lună

-
 Îi plăcea părul lui blond, dar rar și mereu deranjat. Ochii lui erau ca două mărgele, sclipind a optimism și mereu zâmbitori, deși viața nu îi dăduse motive de fericire mereu. Îi admira inteligența, dorința de cunoaștere, binele pe care îl făcea pentru semeni, pasiunea pentru artă, dorința de a trece peste trecutul dezamăgitor, felul în care vorbeau pe diferite teme, schimbul de idei și deschiderea către nou. Nu avea mâini frumoase, ca de statuie, dar când îi prindea mâna într-ale lui sau i-o săruta, se simțea în siguranță și liniștită. Căutase liniștea aceea ani în șir, și o găsea în el, în ei. În felul în care îi zâmbea sau o săruta în păr, în felul în care îi purta de grijă și se asigura mereu că îi este bine. În apelul telefonic de bună dimineața și în serile petrecute îmbrățișați, tăcuți sau râzând în hohote, pe canapea. Se temuse mereu că va pierde toate astea, senzația aceea de bine, de simplu și curat, neforțată. Îi era drag chipul acela luminos ca un soare, i se părea frumos
Citeşte mai departe...