Simplu, Oana

  Azi-dimineaţă, în cutia poştală, găsesc două plicuri de la Direcţia Fiscală Braşov, în care găsesc două înştiinţări de plată pentru prelungirea abonamentelor de parcare. Da, aţi citit bine, două înştiinţări de plată, pe acelaşi nume, pentru acelaşi loc de parcare, pentru aceeaşi maşină.   Trecând peste faptul că mi se pare ciudat sa mi se comunice că până la 31.01.2012 trebuie să achit abonamentul, căci în anii trecuţi trebuia plătit de-abia prin martie, mi se pare aberant să trimiţi două înştiinţări identice. Cel care face astfel de greşeli ar trebui pus să plătească cel de-al doilea plic trimis aiurea din propriul buzunar. Sunt convinsă că nu sunt singura care a primit două astfel de înştiinţări identice.   Ca să argumentez, mai bogat decat am făcut-o mai sus, prin octombrie, primesc tot prin poştă un plic, tot de la DGFP Braşov, cu o somaţie de plată pentru impozitul pe imobile. Ştiam că impozitele sunt plătite, şi pe clădire, şi pe maşină, şi pe persoană fizică şi...

  Cred că e imposibil să nu fi aflat până acum că, în Ajun de Crăciun, la poarta latifundiarului din Pipera, a.k.a. Jiji, s-au adunat cirezi sute de oameni. Bucuria lui Jiji- i s-a dat şansa să behăie în faţa camerelor de filmat, şi să iasă cu fişicurile de 50 si 100 de lei în mână, ca să le împartă ţanţoş, în stânga şi în dreapta, "colindătorilor".   La o emisiune de mare rang erau două invitate (nici nu m-am sinchisit să ştiu cine erau, probabil că doar nişte femei fără căpătâi, din moment ce nu erau ocupate cu cozonaci sau sarmale în ziua cu pricina), care spuneau că nu e vina lui Jiji că s-au adunat oamenii acolo, şi nici a oamenilor, ci a celor de la conducerea ţării, pentru că i-au adus pe români în starea de disperare care i-a făcut să se calce în picioare la porţile latinfundiarului. Pe scurt, nu mult i-a lipsit ca să spună că Băsescu e de vină pentru claia peste gramadă şi dovada de incultură şi prostie infinită postată la porţile lui Gigi.      ...

    Pentru că e seara de Ajun, una din cele mai frumoase seri ale anului, şi pentru că şi voi îmi sunteţi dragi, vă mulţumesc că aţi trecut pe aici şi în anul acesta, şi vă doresc să aveţi parte de un Crăciun frumos, cu multă sănătate, căci fără ea nu putem îndeplini mai nimic, şi un An Nou excelent, în care să aveţi parte numai de zâmbet şi realizări!   PS. Nu uitaţi, moderaţia e cheia unor Sărbători liniştite, aşadar grijă mare la colesterolul din farfurie- prea multe sarmale, fripturi şi alte cele nu fac niciun bine:).

  Nu am fost niciodată prea apropiate. Mă iubea, o iubeam şi o respectam, îmi plăcea nespus prăjitura ei cu cremă de lămâie şi glazură de zahăr ars, dar care nu ţi se lipea niciodată de măsele. Îmi plăcea cum gătea, deşi toate mâncărurile ei erau dietetice, din pricina multor boli de care suferea.   Nu am auzit-o niciodată ridicând vocea. Nu am auzit-o niciodată certându-se. Era prea blândă ca să fie în stare de aşa ceva. În schimb, am admirat-o mereu pentru lupta cu moara de vânt de lângă ea.    Poate ca au existat momente în care am constatat că era mai afectuoasă cu celălalt nepot al său decât cu mine. Deşi eram verişori buni, deci egali. Poate pentru că el a fost mai răsfăţat, a reuşit să îi cunoască şi laturile pe care eu nu le-am întrepătruns pană la paisprezece ani.   De când am pierdut-o- în ianuarie vor fi nouă ani- nu am mai intrat în casa ei. Am vrut să mi-o amintesc mereu acolo, înconjurată de lucrurile minuscule cu care se ocupa cu atâta înde...

  De câteva luni, mai precis de pe la începutul lunii septembrie, când ajunsesem într-un moment de tensiune maximă, din care n-am crezut să mai scap vreodată (ca să vă închipuiţi starea, imaginaţi-vă câteva chingi care să vă strângă, tare de tot, trupul, mintea şi sufletul), mă simt protejată de o minune. Minunea cu pricina mi-a ieşit în cale în ziua apogeului stării de tensiune, în care mi se parea că nu mai pot merge înainte, dar nu mai pot nici da înapoi, o zi pe care nu cred că o să o uit prea curând. A fost ceea ce poate unii numesc semn divin. A fost o mână care m-a ajutat să mă ridic, o chemare ca o îmbrăţişare, o privire care mi-a ramas şi astăzi întiparită în minte, a fost ceva, ceva minunat, care mă face să mă întorc în fiecare săptămână, în acelaşi loc unde am întâlnit-o pentru prima dată. Şi, de fiecare dată, îmi oferă acelaşi ajutor, îmi împlineşte visuri ce pot părea minuscule, sau absurde, sau cum mai vreţi voi, de-ar fi spuse cu voce tare.    Pentru aceste...