Oful meu pe ziua de azi- oamenii fără cuvânt

  Sunt atât de nervoasă şi de dezgustată în momentul de faţă, încât îmi cer din start scuze pentru eventualele incoerenţe în scris şi exprimare, precum şi pentru posibilele invective pe care s-ar putea să le scap la adresa unor indivizi.

   În după-amiaza vinerii trecute, pe la ora 17.30, primesc un telefon de la un colaborator relativ constant de-ai noştri, care mă roagă (mai avea puţin şi îmi plângea la telefon) să îl ajut cu nişte marfă care trebuia să ajungă degraba la Arad, şi cu o alta care trebuia adusă de la Timişoara la Braşov, luni. Cum s-ar zice, să stric tot weekend-ul unui om, pentru firma şi marfa lor (totul ca să nu pice ei prost în faţa unor colaboratori de-ai lor, o firmă europeană de nota 10 de la noi din oraş). Bonomă cum sunt, i-am zis că totul e ok, îi dau maşină, şofer, îi stric acestuia chiar şi weekend-ul la care era îndreptăţit după o săptămână de muncă, mă împrumut şi de nişte bani pentru motorină, pentru că din pricina unor alţi idioţi care nu ştiu ce înseamnă o scadenţă, nu mai aveam aproape niciun leu în cont. Îmi răspunde să nu îmi fac griji, să fac rost de bani pentru motorină, pentru că el, luni, de îndată ce îi facturez serviciile, îmi virează banii în cont. Bun şi aprobat. Până aici, cel puţin.

  Sâmbătă dimineaţă (de dimineaţă rău, pentru că omul se grăbea în weekend, spre deosebire de cel care trebuia să şi-l distrugă doar pentru că ei să pice în picioare) se încarcă marfa, se pleacă mai apoi la Arad, unde şoferul mai e şi luat la trei pazeşte pentru faptul că, vezi Doamne, marfa trebuia să ajungă de vineri dimineaţă. Pierdut vremea duminică, plecat la Timişoara luni, încărcat şi venit la Braşov cu altă marfă. Stat la descarcat 4 ore, pentru că nu aveau rampe libere, deşi ora prevăzută pentru descarcare trecuse demult.

  

  Marţi facturat- Vă virăm banii în cont astăzi, deci mâine ar trebui să îi aveţi. Miercuri, sun la bancă, nimic. Joi sun la bancă, nimic. Acum o ora, sun la bancă, nimic.

  Păi dragi ,,domni", aşa cum vă place să vă intitulaţi, nu meritaţi voi un ou stricat între ochi pentru măgăria asta? Când avem nevoie de ajutor, pentru că suntem cu un picior pe marginea prăpastiei, ştim să ne purtăm frumos, rugăm, zâmbim, când e vorba să plătim serviciile prestate, nu ne mai purtăm frumos. Nu răspundem la telefoane, ne facem că plouă. Unde mai pui că miercuri dupa-amiază aţi avut tupeul să mă sunaţi pentru altă marfă, şi am trimis iar maşina, pentru că deh, am zis ca după o îndelungă colaborare, relativ ok şi de bun-simţ, nu aveţi cum s-o daţi cu bâta-n baltă. Eh, iată că aţi făcut-o, şi încă într-un stil mare.

  Dintotdeauna m-au enervat oamenii fară cuvânt, şi parcă dinadins dau de ei periodic. Cei de săptămâna asta m-au enervat pentru că nu au nici măcar bună cuviinţa de a da un telefon şi de a anunţa că întârzie o zi cu plata. Poate că nu m-aţi fi scos din sărite aşa. Dacă nu aveam alţi bani scadenţi săptămâna asta, şi ar fi trebuit să aştept până la infinit după banii de la voi, m-aş fi făcut de minune faţă de persoana de la care am împrumutat bani de motorină, doar ca să ieşiţi voi basma curată, voi cu firma voastră nemaipomenită şi renumită. 

  Mă enervează linguşeala asta stupidă şi nesimţirea de după momentul în care te vezi cu sacii în căruţă, mă enervează că se găsesc idioţi care să dea picioare în fund unei colaborări ok, mă enervează că sunt nevoită să scriu rândurile astea care nu-mi stau în fire, dar cu atât mai puţin îmi stă în fire să sparg şi să ţip. Sau, poate că atunci când vor răspunde la telefon... :)) Ah, urăsc să fiu nevoită să-mi arăt partea asta implacabilă (pe care în ultimii doi-trei ani am încercat să o mai estompez), însă uneori e nevoie să înveţi să nu mai zâmbeşti politicos şi să rogi frumos, ci să baţi cu pumnul în masă.