Când să zic hop, am răcit din nou...

  Nici nu m-am pus bine pe picioare după ultima răceală (care a fost prin luna februarie), că joi am început să simt din nou minunatele simptome ale unui guturai de toată frumuseţea. Vineri răceala se instalase deja ca la ea acasă, deşi luasem pastile, ceaiuri, şi tot setul de arme contra ei. Gâtul m-a usturat cum n-am păţit niciodată până acum- atât de tare încât îmi dădeau lacrimile. Nasul a început sa curgă precum un furtun de grădină de-abia ieri, iar astăzi am consumat o rolă de prosoape de bucătărie. 

  

  Picăturile de nas şi pastilele mentolate sunt cei mai buni prieteni ai mei pe timp de noapte, iar zilele mi le îndulcesc cu medicamente ce se dizolvă în apă sau ceai- nu mai pot suferi pastilele. Astăzi am strănutat de zeci de ori, de l-am mirat şi pe Bubu, care stătea şi mă privea cu ochi mari şi curioşi de fiecare dată când scoteam astfel de sunete. Toate ca toate, însă cea care m-a doborât cu adevărat în aste două zile a fost tusea. Mă dor toţi muşchii abdominali, îmi simt toate coastele de parcă s-ar fi deplasat din locaşul lor normal, iar în timp ce tuşesc am impresia că mă aude tot oraşul.

  Îngrozitor. Şi, totuşi, mâine e din nou luni- asta în caz că era cineva care nu aflase deja. Dacă mi-am dat cuvântul că voi duce la îndeplinire ceva, dacă am promis cuiva orice, vă anunţ de pe-acum că nu ştiu dacă voi fi în stare de ceva. Înţelegeţi un om care se hrăneşte de câteva zile doar cu medicamente, ceai de busuioc şi soc, papanaşi şi supă de pui de casă. 

  Săptămână cât mai uşoară şi cât mai însorită, dragilor!