Reţeta pentru a avea o dimineaţă cât mai reuşită în faţa blocului, step by step: Se ia una bucată gospodar autentic, înfofolit cu training suit , şi vesta de pe vremea când lucra în uzină. Se ia una bucată mătură de curte, fabricată, în general, din crengi. Se deszăpezeşte trotuarul din faţa blocului, pentru ca vecinii ce se vor trezi mai tarziu să nu îşi rupă capul în extazul de a ajunge mai degrabă în zăpadă. După ce se încheie cu trotuarul, se purcede hotărât către parcare, unde stă maşina, împachetată şi ea, de ani de zile chiar, cu o prelată ruptă şi ca vai de ea. Se deszăpezesc capota şi plafonul. Se parcurge conturul lunetei şi se alunecă spre portbagaj. Se ia una bucată Oana drept fotograf de la înălţime, şi se imortalizează momentul. Acum, spuneţi-mi... N-aţi vrea şi voi să încercaţi noul instrument anti-zăpadă, pentru a conferi vopselei maşinii voastre o textură cât mai aparte?
Azi a fost primăvară. Primăvară de respirat prin porii pielii şi de cântat în plimbări prin aer curat. Primăvară de cules ghiocei şi aruncat zâmbete către soarele prietenos. A fost cu totul altceva decât în zilele trecute, când de-abia reuşeai să ieşi din casă din necesitate, ce să mai vorbim de ieşit din plăcere. A plutit energia încă de dimineaţă, de la primele raze de soare, de la primul stol de porumbei care şi-a făcut gimnastica zilnică prin faţa blocului meu. Deşi sunt încă răcită, ce-i drept nu aşa de rău cum eram la începutul săptămânii, dar îndeajuns cât să mă fonfăi , şi să tuşesc din toţi rărunchii, m-am încumetat să merg până la Dobârlău. Spun "m-am încumetat", pentru că nu-mi place noroiul pe care îl lasă în urmă zăpada, şi pentru că ultimul lucru de care are nevoie răceala mea e vântul rece de munte care bate mai tot timpul, în perioada asta. Surprinzător sau nu, am adus acolo soarele de primăvară. Care nu m-a lăsat să intru nici măcar o clipă în casă,...
În mai puţin de o oră se va fi terminat cu vârsta mea de 19 ani. Nu îmi amintesc cum trebuie să mă fi simţit acum 10 ani, atunci când vârsta-mi a trecut de la cifre înspre numere, adică în pragul a 10 ani, dar acum sunt destul de mare încât să îmi întipăresc senzaţia bine în minte, şi să n-o uit cât voi trăi. Cu totii ştiţi că urăsc Revelionul. Şi acum am şansa să mă explic: adevăraţii ani din viaţă trec cu ocazia aniversării noastre. Anul Nou e aniversarea planetei, a omenirii, a timpului în sine, dacă vreţi, dar nu a noastră. Mă apucasem de scris cu o hotărâre cum rar mi-a fost dată în ultima vreme. Dar acum, încercând să-mi pun ordine printre atâtea şi atâtea idei, care mai de care mai năstruşnice, mă pierd în fraze. Dar nu-i bai, căci cei ce mă înţeleg, îmi vor înţelege şi îmbârligăturile astea. Weekendul ăsta am încercat să mă comport cât mai normal, deşi ştiam că îmi va fi aproape imposibil să nu mă gândesc obsesiv la ziua de luni, şi la cât de mult mă va roade . Pot considera...
Comentarii