Simplu, Oana

  E întotdeauna cel mai uşor pentru cei care pleacă. Îşi iau în bagaj doar ceea ce îi interesează- una, două, zece amintiri, o fotografie şi un strop de dor. Sau mai bine nimic.   E întotdeauna cel mai greu pentru cei care rămân. Ei fac cu mâna la uşă, la poartă, la gară, în aeroport. Ei se străduiesc să le zâmbească celor care pleacă, deşi pe dinăuntru simt că li se sparge sufletul, ca să le facă celor din urmă despărţirea mai uşoară. Celor care rămân, le stau alături miile de amintiri, zecile de fotografii şi dorurile nemăsurate.   Cei care pleacă îşi găsesc locul repede. Se întorc la ei acasă, în hainele şi în camera lor. Uită în curând de tot ce au lăsat în urmă.   Cei care rămân încearcă în fiecare zi, cu fiecare fir de praf şters şi cu fiecare lacrimă să estompeze lipsa celor plecaţi. Încearcă să respire fără parfumul lor, să le regăsească o frântură din zâmbet în zâmbetul oamenilor din jur.   Cei care rămân încep să îi vadă pe cei plecat în oa...

  Era o vreme când aproape nu lăsam o săptămână să treacă fără să scriu ceva. Era o vreme când cuvintele îmi curgeau mai degrabă în scris, când aveam mai mult timp pe care să îl concentrez pe exprimarea scrisă. Sunt aproape doi ani de când nu am scris nimic. Nimic aici, fiindcă în rest am mai trecut cu pixul sau cu tastele printre cuvinte frumos aranjate.   Faptul că săptămâna trecuta a trebuit să predau un articol, şi am găsit extrem de complicat să rezum tot ce voiam să exprim, dându-mi astfel seama că lipsa scrisului se poate transforma, mai tîrziu, într-o dizabilitate de exprimare. Pe care, desigur, îmi doresc să o previn, şi nu să o tratez.   Am luat, aşadar, hotărârea ca măcar o dată pe saptamană să scriu aici lucrurile care îmi plac, care mă fac să râd, să povestesc despre oamenii haioşi care mă înconjoară şi îmi fac zilele complicate mai uşor de îndurat, să postez şi aici poze frumoase, o melodie care mă unge pe suflet, sau, dimpotrivă, să vă povestesc despre a...

  La noi în sat a venit, în sfîrşit, primăvara. Fără flori de corcoduş şi alţi pomişori încă, din cauza că e mai frig decît în Braşov, însă cu multe flori de pădure:    ...şi cu un amic pe care l-am găsit stînd la soare, în grădină :)

     Ieri, într-o plimbare făcută prin ger şi soare, de-a lungul uliţei principale, iată ce-am găsit: ... o ceată de copii îmbujoraţi, care strigau de bucuria zăpezii şi a iernii, un căluţ splendid care îi plimba într-o înşiruire de sănii invelite-n pături groase, şi un câine care se distra alergând cu patos după ei.       Să mai zică cineva că e nevoie de staţiuni pretenţioase ca să te distrezi în zăpadă!

  De vreo două săptămâni încoace, administraţiei publice locale braşovene şi firmelor care se ocupă de salubrizarea cartierelor oraşului li se umple gura spunând ca au demarat curăţenia de toamnă.      Ce anume înţeleg acestea din terminologia ,,curăţenie de toamnă"...e discutabil. La mine în cartier, singura acţiune întreprinsă în scopul pretinsei curăţenii a fost ca firma de salubritate, adică Urban, să posteze graţios, monumental şi dezgustător de puturos, un mega-container, taman lângă ţarcul de tomberoane.   Ca şi când mizeria din ţarc, zeama care se scurge din tomberoane şi coloraţii aciuaţi zi-lumină în interior nu ar fi fost de ajuns, mega-containerul înfloreşte pe zi ce trece, dar nu cu crengi, buruieni sau alte materii vegetale, care se presupune că ar rezulta în urma curăţeniei de toamnă, ci cu resturile menajere (şi nu numai!) ale celor cărora le e lene să mai ducă sacii până în tomberoanele din ţarc.    După o săptămână şi ceva de cân...