Revenire

  Era o vreme când aproape nu lăsam o săptămână să treacă fără să scriu ceva. Era o vreme când cuvintele îmi curgeau mai degrabă în scris, când aveam mai mult timp pe care să îl concentrez pe exprimarea scrisă. Sunt aproape doi ani de când nu am scris nimic. Nimic aici, fiindcă în rest am mai trecut cu pixul sau cu tastele printre cuvinte frumos aranjate.

  Faptul că săptămâna trecuta a trebuit să predau un articol, şi am găsit extrem de complicat să rezum tot ce voiam să exprim, dându-mi astfel seama că lipsa scrisului se poate transforma, mai tîrziu, într-o dizabilitate de exprimare. Pe care, desigur, îmi doresc să o previn, şi nu să o tratez.
  Am luat, aşadar, hotărârea ca măcar o dată pe saptamană să scriu aici lucrurile care îmi plac, care mă fac să râd, să povestesc despre oamenii haioşi care mă înconjoară şi îmi fac zilele complicate mai uşor de îndurat, să postez şi aici poze frumoase, o melodie care mă unge pe suflet, sau, dimpotrivă, să vă povestesc despre aspectele vieţii care mă deranjează, despre persoane care mă irită, despre glume nesărate auzite în stânga şi-n dreapta.
  În ultima vreme simt că am adunat în mine mult prea multe lucruri pe care deşi poate le-am împărtăşit unor prieteni, le-am lăsat undeva nescrise şi încă deranjante. Am doruri nerostite, dragoste nespusă suficient, mulţumiri neacordate îndeajuns, sau ţipete de ajutor neauzite.

  Din toate aceste motive şi poate din multe altele, îmi doresc să revin aici... Sa începem cu zâmbet:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie