Simplu, Oana

  Bujori. Cei mai frumoşi bujori. Cerul s-a încruntat. Apoi a chemat norii, şi ploaia ne-a bătut la uşă. Am pus un picior la unul dintre ulucurile ce transportă apa adunată în scocurile acoperişului- apa era caldă, iar ploaia... de vară.     Cele mai pragmatice flori pe care le poţi avea în grădină. Lupin:). Un domn bondar gras şi bâzzzâitor. Am păşit prin sute de margarete, clopoţei mov şi alte minuni de flori de câmp. Duminica voastră cum a fost?

Descifraţi singuri ce anume scrie la intrarea în acel pavilion:). Jilţuri regale din perioada Regelui Ferdinand I. Candelabru. Unul dintre miile pe care le-am văzut. Steaua României, în diferite grade. "Fascinaţia" lui Sabin Bălaşa.   Porturi naţionale româneşti. Cam atât pentru episodul de azi. Pozele de mai sus nu reprezintă nici măcar 10% din ceea ce a urmat:D. Asta ca să vă fac îndeajuns de curioşi încât să urmăriţi întreaga poveste a vizitei la Palat.

... dar am văzut ceva la fel de frumos. Apus de mai.

Azi, tiramisu. În întregime made by Oana :D.

     Asta simt ori de câte ori ştiu că mă voi întoarce în acel loc.  Azi, de dimineaţă, după o cafea cu fosta-mi dirigintă şi alte două foste profesoare, i-am călcat din nou treptele. Deodată cu noi, le urca şi un alt fost elev, venit să planifice întâlnirea de 10 ani, elev ce a rostit cele mai însemnate cuvinte ale zilei: "Ce emoţionant e să urci din nou pe scările astea! Aş da toate facultăţile pe anii pe care i-am petrecut în liceu!" .       E atât de fericit momentul când oamenii care ţi-au făcut introducerea în viaţă se bucură să te vadă, îţi observă schimbările, te întreabă curioşi "Ce mai faci?", îţi doresc tot binele din lume, iar apoi te îmbrăţişează. Iar în îmbrăţişarea lor simţi apropiere, energie pozitivă, sinceritate şi dor.   Panoul nostru cu pozele de absolvire tronează în faţa cancelariei, iar poza de grup a clasei noastre stă la loc de cinste, în fosta noastră sală de cursuri. Lumea de acolo s-a schimbat- pe chipurile pro...

 Azi mi-am petrecut ziua, toată ziua, în pat. Mă dor genunchii, în special cel drept, care tot îmi sare (deh, bătrâneţile), ma doare spatele, m-am trezit de cu dimineaţă cu o durere în ceafă, dar, din fericire, a trecut repede.   Cu tot statul între perne şi cu patura trasă până la ochi, n-am reuşit să dorm decât jumătate de oră. Vecinii mei au splendidul talent de a găuri pereţi şi a bate ţevi intocmai la orele amiezii, când vrea şi omul să se odihnească. Deh, nu toţi îşi petrec timpul stând...  Nu mai suport ploaia. Nu se întrezăreşte nici măcar un centimentru pătrat de cer, de lumină, de speranţă de soare. Cred că ploaia şi umezeala îmi cauzează durerile astea groaznice şi indispoziţia.  Mă bucur că ieri am făcut o faptă bună pentru o persoană pe care o iubesc. Mă bucur că a ieşit lecţia de franceză:D.  Până vineri trebuie să găsesc şi să cumpăr o floare frumoasă. În ghiveci, pentru ca nu sunt o fană a celor tăiate.    Trebuie să merg la t...

  ...că nu poate fi decât extrem de interesant să aflu despre sine-mi că sunt atât de infatuată încât văd oameni cunoscuţi pe stradă, de la distanţă, însă având ochelarii de soare pe nas, mă fac că nu îi observ.      Hai să vă zic nişte mici bârfe , că tot vă plac aşa de mult: n-aveam nici ochelari de soare atunci, că era înnorat afară, şi nu-s deloc genul de snoabă care să-şi poarte shades -urile pe ploaie sau noapte; nu v-am văzut- 'oi avea eu atenţie distributivă, dar, din fericire, n-am un ochi la făină şi unul la slănină, ca să pot vedea şi pe trotuarul opus, atunci când mă deplasez în compania cuiva, căruia trebuie să-i acord şi atenţie, pe stradă; oamenii care scot pe gură cele mai mari inepţii sunt cei cu care, poate, ţi-ai împărţit şi mâncarea. Acum, spor la bârfă ;)! PS. Vă trimit şi nişte seminţe?