Mizerie de câini vs. mizerie de copii
Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect, nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.
Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.
Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.
Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresaţi, şi, mai târziu, în noapte, adulţii dornici de escapade nocturne stropite cu alcool băut pe bancile parcului, îşi fac nevoile. Mici sau mari, nici nu mai contează. Amuzant e faptul că alţi copii, în ziua următoare, sau peste câteva ore de la urat-mirositorul eveniment, să folosească acelaşi loc pe post de plajă privată, întinzându-şi diverse cearşafuri, păturici şi alte acareturi, cu scopul de a sta la soare, la un spart de sămânţă.
Credeaţi că nu poate fi mai rău? Vă înşelaţi. Am avut ,,onoarea" de a observa certe cucoane, altfel cu pretenţii de mare clasă, care îşi aşezau copiii spre a-şi face nevoile chiar la capătul băncii unde şedeau, fericiţi, cu familia şi amicii. Să vă explic, pe larg: mama (dacă se poate numi mamă) şade la capătul băncii, ia una bucată copil de subraţ, şi îl aşază între propriile-i picioare, iar copilul face una, alta, urât mirositoare, evident, chiar acolo, lângă bancă. Mai apoi, se şterge copilul (dacă se şterge), se aruncă şerveţelul, evident, la capătul băncii, şi se reia discuţia cu amicii.
În plus, toţi copchilaşii cu apucături golăneşti, scăpaţi de sub control, adică cei care petrec mai multe ore pe maidanul din parc, decât pregătindu-se pentru şcoală, sau citind ceva util, îşi fac nevoile prin parcările din jurul parcului, fără nicio jenă. Aşa că, vecinii care au maşinile parcate cu portbagajul înspre tufe, riscă să calce oricând în... noroace umane.
Acum, vă las pe voi să apreciaţi- există vreo diferenţă între cei care nu strâng după potăi şi părinţii cărora le e lene să îşi urce copiii 2 etaje ca să îşi facă nevoile? Sau simplul fapt că au turnat un copil le permite aibă orice conduită doresc?
Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.
Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.
Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresaţi, şi, mai târziu, în noapte, adulţii dornici de escapade nocturne stropite cu alcool băut pe bancile parcului, îşi fac nevoile. Mici sau mari, nici nu mai contează. Amuzant e faptul că alţi copii, în ziua următoare, sau peste câteva ore de la urat-mirositorul eveniment, să folosească acelaşi loc pe post de plajă privată, întinzându-şi diverse cearşafuri, păturici şi alte acareturi, cu scopul de a sta la soare, la un spart de sămânţă.
Credeaţi că nu poate fi mai rău? Vă înşelaţi. Am avut ,,onoarea" de a observa certe cucoane, altfel cu pretenţii de mare clasă, care îşi aşezau copiii spre a-şi face nevoile chiar la capătul băncii unde şedeau, fericiţi, cu familia şi amicii. Să vă explic, pe larg: mama (dacă se poate numi mamă) şade la capătul băncii, ia una bucată copil de subraţ, şi îl aşază între propriile-i picioare, iar copilul face una, alta, urât mirositoare, evident, chiar acolo, lângă bancă. Mai apoi, se şterge copilul (dacă se şterge), se aruncă şerveţelul, evident, la capătul băncii, şi se reia discuţia cu amicii.
În plus, toţi copchilaşii cu apucături golăneşti, scăpaţi de sub control, adică cei care petrec mai multe ore pe maidanul din parc, decât pregătindu-se pentru şcoală, sau citind ceva util, îşi fac nevoile prin parcările din jurul parcului, fără nicio jenă. Aşa că, vecinii care au maşinile parcate cu portbagajul înspre tufe, riscă să calce oricând în... noroace umane.
Acum, vă las pe voi să apreciaţi- există vreo diferenţă între cei care nu strâng după potăi şi părinţii cărora le e lene să îşi urce copiii 2 etaje ca să îşi facă nevoile? Sau simplul fapt că au turnat un copil le permite aibă orice conduită doresc?
Comentarii