Simplu, Oana

  Îmi cer scuze că nu am mai avut timp să revin cu partea a treia din pastelul foto de toamnă, însă săptămâna asta s-a întâmplat ceva extrem de urât, despre care nu sunt pregătită încă să scriu. Un om pe care l-am iubit tare mult a încheiat socotelile cu lumea asta, şi încă îi simt dispariţia ca pe ceva de neconceput, mai apăsător decât un bolovan pe suflet.   Revenind la scopul pastelului, şi anume acela de a vă încânta pe voi, şi de a mă distrage pe mine de la cele întâmplate în ultima vreme... El e Rocky, cel mai Saint Bernard dintre toate potăile din sat :)  Prin sârma ghimpată.   Auriu.   Eh, hai să vedem şi toamna din Braşov, că poate până mâine dimineaţă se scutură şi ce a mai rămas din ea.

  Îndrăzneală roşiatică.   Nu ştiu cum s-o fi numind copăcelul ăsta, cert e că în fiecare an, cam în perioada asta, pe marginea uliţelor din sat apare peste tot, cu bobiţele-i roşii.   Unul din locurile mele preferate din sat. Mi-aş petrece ore în sir privind apa, şi peştii care înoată în ea.   Căluţul ăsta e al unei tanti care călăreşte. Încă nu am reuşit să înţeleg de ce mai tot satul o priveşte dubios, însă eu o admir, şi tare aş vrea să o rog să îmi dea şi mie câteva ore de călărie, pentru că nu am mai stat în şa de pe vremea când aveam vreo 5-6 ani.      Biserica din sat, în mijlocul toamnei.   P.S. Mai multe poze în partea a treia, că sa nu le epuizăm dintr-o dată, mai ales că stau cam prost cu inspiraţia scriitoricească în ultima vreme.

  Pentru că nu mă pricep la versuri, şi cu atât mai puţin la pasteluri, vă arăt nişte fotografii făcute în weekend-ul ce tocmai a trecut, ca să vedeţi ce norocoasă sunt. De ce norocoasă? Pentru că sunt făcute în locul unde mă simt cel mai acasă .        Dealurile din faţa casei, cu un amestec perfect de conifere şi foioase multicolore.   The Cat(s) on the hot tin roof.     Chiar dacă e octombrie târziu, munca la câmp nu s-a încheiat.       Bobocii de astă-primăvară s-au transformat în răţuşte în toată regula :)   Am mers, şi am mers îndelung pe o uliţă din sat, până în locul unde ştiam eu că sunt brânduşe până toamna târziu, şi, iată-le! Nu multe, e drept, însă movul lor şi culorile Piliştei din fundal fac să merite tot efortul.   Partea a doua a pastelului foto o păstrez pentru mâine, ca să mai avem cu ce ne clăti ochii, bine?

 Un coş cu mere roşii, zemoase şi dulci, şi crizanteme de al căror miros mă îndrăgostesc în fiecare toamnă, primit de la bunica mea adoptivă, pe care o iubesc, la rându-mi, nespus. PS. Duminică frumoasă, dragilor!

  Gutui coapte şi parfumate şi pere zemoase şi dulci, din livada unei bune prietene de familie :)