Roze post-electorale
Ziua de ieri m-a agitat teribil. M-am dus la vot pe la ora 9, în speranţa că nu voi întâlni pe nimeni. Însă am avut surpriza ca la şcoala la care erau organizate secţiile de votare pentru strada mea şi străzile adiacente să fie coadă. În curtea şcolii mişunau zeci de oameni care ieşeau, şi alte zeci care intrau.
Înăuntru m-am certat cu un neghiob de supraveghetor sau cum s-o fi numind, care mă ghida agasant în ce urne să introduc buletinele. I-am spus că nu e cazul să mă trateze mai rău decât pe un nevăzător şi că am învăţat încă de mică să citesc, astfel încât mă descurc excelent şi singură.
M-au enervat teribil nişte mesaje primite pe telefonul mamei, de la PPDD, despre care aflu cu stupoare astăzi că s-a situat aproximativ pe un loc neaşteptat în preferinţele electoratului. Cu oameni care au mers la grătar, s-au îndopat cu mici şi bere, şi-au fiert creierii sub soarele torid, iar mai spre seară s-au prezentat la vot, niciun rezultat nu mă mai miră.
Astăzi, însă, totul în oraş a revenit la normal. Singurele lucruri care mai amintesc de campania isterico-electorală sunt banner-ele atârnate pe clădiri (unele chiar istorice) din care zâmbesc sfidător nişte chipuri urâte, pe care nici toată vopseaua de păr din lume nu le poate salva de schimonosirea cauzată de impresia prepotenţei.
În fine, ajung într-un punct frumos. În Parcul Central, unde toţi trandafirii au înflorit, parcă mai frumos ca oricând, în cinstea verii care a început în forţă, cu soare şi caniculă. Nu, nu mă plâng, îmi place să mă topesc de căldură.
Să vă spun ce anume caută cucoana asta aici. Am văzut-o că iese de pe aleea parcului, intră pe gazon, îndreptându-se cu precizie spre un rond de trandafiri. A ochit unul alb, mare, frumos, cu codiţă îndeajuns de lungă pentru standardele ei. S-a aplecat, l-a rupt, iar aici îl îndesa într-o sacoşă. Halal comportament!
Comentarii