Liniştea de Paşte

 În mod surprinzător, mă bucur mult că a plouat. Când plouă e o linişte rară pe stradă, şi nu se aud decât picurii de apă lovindu-se de ferestre. 

  În ultimele trei zile am resimţit toată oboseala pe care am adunat-o de câteva luni încoace. Ritmul în care trebuie să scriu, să învăţ, să merg la şcoală, să înţeleg, să trăiesc, să iubesc şi să respir s-a accelerat nespus. Şi m-a răpus. De trei zile nu îmi doresc decât să dorm, şi să uit că am un milion de lucruri de făcut.

  Astăzi a fost bine. Am dormit dusă azi-noapte, fără să visez, fără să mă agit, fără să merg la Înviere. Mi s-ar părea ipocrit să mă îmbulzesc pentru a aprinde o lumânare, printre oameni care vin acolo doar ca să se afle în treabă, şi doar pentru că aşa se poartă. 

  Am primit musafiri. Am vorbit îndelung, am ciocnit ouă, am mâncat şi tortul aferent aniversarii mele, căci atunci a fost post şi nu se cădea să îi ispitesc cu lucruri dulci, insiropate şi pline de lapte şi ouă. Am avut alături oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, şi care mă iubesc de când mă ştiu. Doar două persoane importante au lipsit, din pricina unei gripe urâte şi a unei febre care nu mai trece.

  

  Asta vă doresc şi vouă, că în zilele de Paşte care au mai rămas, să aveţi parte de multă dragoste, să vă bucuraţi de familie, de lucrurile mărunte cum ar fi liniştea de acasă, şi să fiţi cumpătaţi la bunătăţuri.

  Hristos a înviat!