N-am găsit un eufemism pentru lenea mea. De ea m-am lăsat azi cuprinsă, după o săptămână cam nebună, şi nişte luni în care nici de mine n-am mai avut timp. Profitând de faptul că azi n-am fost decât eu şi Bubu, ne-am lăfăit care mai de care, dar eu am şi muncit un pic, până pe la prânz. După-amiaza a fost un somn continuu. Seara mi-a înmiresmat-o maman cu multe ghivece de crizanteme, care mai de care mai colorate şi mai frumos mirosind a toamnă. Dacă e un miros prin care aş putea defini toamna, acela e cu siguranţă cel al crizantemelor. Ce-mi place şi mai mult la ele e rezistenţa lor. Sunt intocmai cum ar trebui să fie şi omul: cresc pe parcursul anului, înfloresc toamna, dar florile rezistă săptămâni la rând. Deşi aveam cu totul alte planuri pentru azi, nu-mi regret leneveala. Aveam nevoie de ea, mai ales că în ultima vreme am simţit că lucrurile îmi cam scapă printre degete. Nu ştiu ce-o fi- ori ele, lucrurile, sunt de vină, ori ...