O zi care pe multi dintre noi, inclusiv pe mine, ne-a coplesit, si despre care nu puteam sa nu scriu aici... Inca de cand am deschis ochii de dimineata, imaginea pe care o aveam era cea a ultimei noastre zile ca liceeni propriu-zisi... Ce va fi maine si poimaine, va fi doar sarea de pe rana... Cel putin eu asa vad lucrurile... Despre azi, putine cuvinte, desi am simtit un amalgam de lucruri si regrete, si nu numai noi, ci si profesorul de care, cu lacrimi in ochi si priviri rugatoare, ne-am despartit, cu promisiunea de a fi ascultati "la sange" peste 10 ani... Nu a fost greu, a fost doar sfasietor, iar ceea ce urmeaza va fi si mai si... In ultima noastra ora de limba romana, am fost, cu totii cei prezenti, niste Luceferi, care cereau nu ora de iubire, ci inca o lectie de viata de la cel care, insumat, ne-a stat alaturi luni intregi... Nu stiu daca mai e ceva de adaugat, poate doar inca ceva lacrimi...
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi...
O zi pe care am promis in urma cu o saptamana, impreuna cu mama, ca o vom petrece daca iau BACul... Asta pentru ca a fost si ziua ei de nastere azi... Pentru ca Mark Twain afirmase intr-o scriere de-a sa ca Dumnezeu a creat mamele pentru ca nu putea fi pretutindeni, nu-mi ramane decat sa-i doresc si aici La Multi Ani, ca sa poata sa-mi fie alaturi mereu... Pentru ca incercarea de a posta blog entry-ul de ieri mi-a fost sabotata de html-ul vietii, iar apoi am fost mult prea nervoasa ca sa mai si scriu ceva, azi am cerut iar ajutor, pentru a umple spatiul de aici... Si de data asta, Ralu mi-a fost alaturi in alegerea subiectului... Si am convenit sa scriu despre neprevazut... Despre cum isi face aparitia cand ne asteptam cel mai putin... Azi la pranz am avut niste revelatii neprevazute chiar in vis... Nu, nu mi-am pierdut meseria de visatoare... Chiar daca in acel vis n-am vazut chipuri cunoscute, eu stiam ca acele persoane sunt acelea pe care le vreau si le am in viata mea... Neprevazut...
Comentarii