Simplu, Oana

  Aţi observat şi voi deja că dimineţile nu mai învelesc pielea cu acelaşi aer cald şi prietenos? E deja rece, e nevoie de un strat în plus de haine, vântul nu mângâie, ci mai mult taie, iar ploaia e rece şi neiertătoare.   Verdele pădurii nu mai e crud şi văratic, începe să tindă spre gălbui, iar câte-un copac, mai îndrăzneţ de fel, e deja inveşmântat în arămiu.   Florile de câmp s-au ascuns în adâncul pământului, până la primăvară, şi tot ce a mai rămas sunt florile de lucernă şi câteva buruieni fără nicio strălucire de veselie.   Oamenii din sat sunt din nou ocupaţi, cu strânsul feluritelor recolte sau cu otava- cea de-a doua iarbă pe anul acesta. Mişună din nou tractoare, căruţe, motocositoare şi biciclete de care atârnă coase, furci sau greble.   Se coc deja murele, cele din urmă fructe de pădure.   Apusurile se reflectă în bălţi cu apă rece.  P.S. Sper că şi vara voastră a fost la fel de frumoasă ca a mea!

   Fiecare iese la plimbare pe uliţă cu animalele pe care le are prin gospodărie... Unii ies cu oile...  ...alţii cu porcul...  Alte oi.   Şi... o fotografie de senzaţie cu mini-baciul Rareş :) Pe cât îl vedeţi de mic, e tare inteligent şi şmecheros, îşi schimbă în fiecare zi floarea de la pălărie fiindcă se ofileşte, fluieră după oi imaginare cât e ziua de lungă, se plimbă pe uliţă cu măciuca subraţ, iar visul lui este- aţi ghicit,- să devină baci! ~ va urma ~

   După o ploaie cumplită, cu tunete şi fulgere care au durat jumătate de noapte, satul e învăluit în ceaţă.  Albăstrelele din lanul de grâu.  La plimbare de-a lungul Finişoarei, unul din pâraiele din sat.  Căluţi la păscut.  Printre spice.  Nişte pui de rândunică guralivi, adunaţi deasupra curţii, în amurg.   ~ va urma ~

 De dimineaţă. Fosta carieră de piatră. La plimbare. Biserica din sat. Bubu, de veghe pe gard. Mama-model. ~ va urma ~

   Ceai de mentă, la umbra nucilor batrâni, din curtea unei mătuşi.  Lan de spice.  Barza în vizită.   E vremea fânului. Văcuţele întorcându-se din păşunat, pe-nserat. ~ va urma ~

  Aţi văzut cu toţii, presupun, scandalul care a luat naştere în urma examenului de Evaluare naţională, când părinţii, ofuscaţi de faptul că odraslele perfecte şi inteligente au luat note mici la limba româna, sau nici măcar nu au promovat proba.   Fără să lungesc prea mult vorba o să vă povestesc unde cred eu ca se află ,,buba" în toata povestea asta.   Părinţii aruncă vina în cârca celor care au conceput subiectele, în cârca Ministerului, în cârca oricui altcuiva, numai în cea a copiilor lor nu.    Şi nu înţeleg de ce, fiindcă nişte copii care se cred îndeajuns de buni ca să butoneze ultimul răcnet de smartphone-uri, să fumeze ţigări cu duiumul, să bea alcool şi să spargă câteva mii de euro pe o ţinută pentru banchet, ar trebui sa fie la fel de buni şi ca sa analizeze un text de-ale lui Minulescu, şi să îşi închipuie o întâlnire cu un scriitor contemporan. Dar, prima lor dilema a fost, parafrazând: ,,Contemporan, ce mama mă-sii o mai fi şi asta?".   ...

  Îmi amintesc de parcă ar fi fost chiar ieri, cum în urmă cu nouă ani, într-o zi de 10 iunie, am cunoscut, în casa unor prieteni de familie, un motănel. Birmanez, cu blăniţă degrade, urechiat şi cu nişte ochi mai albaştri decât cerul. Avea maximum două săptămâni, dar avea obiceiurile de igienă bine deprinse, semn că e tare inteligent.   Avea doar o singură ,,bubă": un alt motan, mai bătrân, îl muşcase de foarte aproape de coloana vertebrală, şi mergea şchiopătând şi schelălăind întruna.   În decurs de câteva săptămâni, acel motănel sfrijit şi pe jumătate leşinat de durere, s-a întremat, a început să prindă forţă, şi să crească.   În iarna acelui an a rămas acolo, la ţară, în casa unor vecini ai prietenilor în casa cărora îl cunoscusem, iar în primăvara ce-a urmat a trebuit să îl tundem, în aşa hal i se încâlcise blăniţa.   În vara lui 2006 deja ne cunoştea, ne aştepta ca să îi aducem de mâncare, vâna şoricei pe sub capiţele de fân şi alte minunăţii de anima...