Ipocrizia culturală

 Au trecut doar patru zile de când a fost sărbătorită, cu mare demagogie, Ziua Culturii Naționale. Cu porți deschise la diverse muzee, cu copii recitând poezii eminesciene...

Ieri, însă, am aflat cu toții că există instituții de cultură aflate în pragul închiderii din pricina faptului că nu își mai permit să achite facturile pentru utilități.  Și nu, nu e vorba să le achite pentru ca angajații să își desfășoare activitatea la temperaturi de +23 de grade, ci pentru a asigura microclimatul adecvat colecțiilor pe care le adăpostesc... 

Căci, da, nu poți expune sau conserva tablouri, nu poți avea pereți fără igrasie, nu poți conserva artefacte antice și nici fosile oricum, oriunde, și la orice temperatură. Nu poți conserva și dezvolta colecții de cărți în biblioteci în care se formează umezeală, îți poți forța angajații să îmbrace haine peste haine  dar, nu poți avea pretenția de la cei care calcă pragul acestor instituții de a-și face vizita îmbrăcați în costume de ski, doar pentru că la muzeu e mai frig decât afară. 

Să vă mai povestesc ceva, de acum 2 ani și jumătate. Cum sunt plimbăreață și iubitoare de povești brâncovenești, mi-am dorit mereu să ajung în cât mai multe locuri pe unde domnitorul Constantin Brâncoveanu și-a lăsat amprenta. Ei, și, în vara lui 2019, am stat, vreme de două zile la Târgoviște și în zona adiacentă, respectiv Potlogi, unde se află un palat brâncovenesc complet restaurat, ce-i drept, cu fonduri europene, cu un aspect și o poveste ce pot  rivaliza cu succes marilor castele europene. 

În schimb, în Târgoviște, în orașul-capitală, cu o istorie care cuprinde 33 de domnitori... am stat de vorbă și cu doamnele curator de la Muzeul de Artă (situat într-o clădire superbă, care a adăpostit fosta Prefectura) și de la Muzeul de Istorie, ambele foarte surprinse și fericite ca cineva le călcase pragul. 

,,- Toată lumea merge doar la Turnul Chindiei...sunt zile în care avem încasări de 10 lei", îmi spune doamna de la Muzeul de Artă...

,,- Investiții nu s-au făcut din anii '70"  spune doamna de la Muzeul de Istorie, situat în fostul Palat de Justiție, care arată, la propriu, ca și când te-ai fi întors în timp, deși exponatele sunt deosebite și rare...

Îmi venea să plâng de ciudă,  serios...

La Curtea Domnească, parcurgând curtea, ruinele, Muzeul Tiparului și al Cărții vechi, totul pare cât de cât în parametri normali. 

Am simțit ca pic din picioare în momentul în care am intrat în Biserica Mare Domnească, o mândrie din secolul al XVI-lea, de pe ai cărei pereți se desprind frescele, pe alocuri lipite cu leucoplast... văzusem câteva dintre ele salvate pe suport de gips în Muzeul de Artă, dar nu imi imaginam că situația poate fi atât de gravă... ies, încercând să îmi închipui că totul e în curs de restaurare, deși știam ca îmi indrug singură minciuni, și mă îndrept spre Biserica Mică Domnească, care datează de la începutul secolului al XVI-lea, fiind cu câteva zeci de ani mai vârstnică decât cea Mare... deși apare pe bilet, pe site-ul Complexului Muzeal, chiar și la casierie am fost îndrumata să o vizitez, e închisă. Ferecată, parcă. Arunc un ochi pe o ferestruică, totul e negru, afumat de lumânările care au ars în interior vreme de sute de ani.  Cu greu poți distinge vreun chip sau vreo scenă biblică. Plec dezamăgită, din nou, de cum ne batem joc de patrimoniu.

Ei, și, într-o țară care construiește catedrale kitsch, megalomane și aurite, și care își bate joc de istorie, de monumentele arhitecturale și nu doar, noi vorbim de cultură? 

Ce sărbătorim de Ziua Culturii? Aceste muzee aproape părăsite, și de soartă, și de autorități și de public? Monumentele care stau să cadă din picioare? Bibliotecile, în care unora le e teamă să intre, ca să nu fie mușcați de cărți? Bibliotecile rurale desființate pe capete de primarii cu viziuni înguste? Teatrele, în care bate vântul, de când cu pandemia- căci se știe, nu ne îmbolnăvim la meci, la club, la ski, ci doar la teatru? Pe Angela Gheorghiu, artistă de reputație globală, pe care nu suntem în stare să o vedem într-un spectacol la noi acasă pentru că, din nou, căpeteniile politice sunt mai preocupate de ciolan decât de promovarea culturii romanești a valorilor umane care o propovăduiesc? Poeții pe care nu îi mai citește mai nimeni, pentru că e mult mai interesant Tik-Tok-ul? Cimentul și fierul forjat aplicate la cetăți romane? Sau ruinele Podului lui Apolodor din Damasc sau ale altor edificii peste care cresc buruieni, dar pe care turcii sau grecii le-ar fi împachetat și vândut în staniol frumos colorat, numai bun de postat pe Instagram? O Sarmizegetusa Regia din care au dispărut blocurile de piatră ani la rândul,  fără ca nimeni să nu miște un deget?

Sunt, desigur, cazuri fericite, de instituții culturale interactive, de muzee în care îți este drag să te plimbi cu orele (vezi Muzeul Civilizației Populare Astra din Sibiu), de locuri în care, poate în ciuda lipsei fondurilor, omul a sfințit locul, dar își care își pierd din stralucire atunci când sunt umbrite de sute de alte obiective culturale călcate în picioare sau. De indolența autorităților, din lipsa de interes a comunităților, din cauza faptului că nu mai educăm copiii ca să cerceteze, să prețuiască și să respecte istoria și cultura proprie.