Câini comunitari, mulţi!

  De câţiva ani încoace, observând ce se întâmplă în oraş în privinţa cainilor comunitari, am elaborat urmatoarea teorie: primăvara sunt prinşi de hingheri, închişi după gratiile acelea îngrozitoare, arătaţi la televizor drept exemplu de captură în comparaţie cu alte oraşe, iar toamna sunt eliberaţi.
  Astfel, se realizează un circuit extrem de interesant al banilor publici, si se conservă utilitatea Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, care, altminteri, nu şi-ar mai găsi rostul. Închipuiţi-vă- dacă ar fi sterilizat câinii, înmulţirea lor ar fi intrat pe un făgaş uşor de controlat, iar pe termen mediu şi lung serviciul pe care îl promovează drept ceva animal-friendly (pe când toţi cei care lucrează acolo au nişte chipuri de dr. Mengele, de ţi se ridică părul în cap!) ar fi dispărut, din lipsă de activitate.

  Dar, aşa cum stau lucrurile acum, când ba se alocă, ba nu se mai alocă bani pentru sterilizări, iar atunci când, prin miracol, se alocă, sunt sterilizaţi 10 caini, iar restul banilor cine ştie unde ajung, e numai bine. Câinii sunt capturaţi primăvara, atunci când se ştie că în oraş începe sezonul turistic, duşi şi înfometaţi în cuştile acelea oribile, iar toamnă, când lucrurile se liniştesc, şi din cauza frigului nu mai iese nimeni pe străzi, sunt eliberaţi.  
  Teoria mi-a fost confirmată de-a lungul ultimei săptămâni, când nu a fost zi şi zonă din oraş în care să nu văd câini. Câini mulţi şi trişti, înfometaţi poate, unii frumosi, alţii ciufuliţi, unii metişi de rase interesante, alţii simple potăi, dar pline de farmec. Toţi umplu străzi, parcuri, pietonale. Unde sunt acum "domnii" de la SPGA? Nu că aş avea ceva cu bieţii câini, dar flamânzi cum sunt, tare mi-e să nu cumva să se întâmple vreo minunaţie, din pricina domnilor mai sus amintiţi, care probabil au intrat în hibernare până la apariţia primilor ghiocei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie