Ultima sesiune

  De ceva vreme, orice-aş face, simt că se încadrează în categoria lucrurilor făcute pe ultima sută de metri. E într-adevăr, o perioadă de ultimă sută de metri, însa mă exasperează senzaţia asta că nu îmi ajunge timpul. 

  Ştiu, sunt unii oameni cărora nu le pasă nici în momentul Z, preferând să îngraşe porcul în ajun sau să recurgă la tot felul de trucuri, însă eu nu sunt aşa. Mă încadrez lejer în breasla oamenilor care fac imposibilul pentru a termina ceva cu bine, chiar dacă imposibilul înseamnă să nu dorm noaptea din pricina faptului că îmi repet în minte again and again tot ceea ce trebuie să ştiu, să reţin şi să folosesc.

  Exigenţa e obositoare. Mi-am dovedit-o de nenumărate ori, însă nu pot altfel. Cred că e un lucru moştenit de la tata, chiar dacă mă încăpăţânez să cred că nu semăn cu el. El e cel mai exigent (în sensul bun) şi meticulos om pe care îl cunosc. Şi, cu toate astea, nu e ordonat. Eu sunt, şi tocmai de-asta cred că nu semănăm.

 En fin, nu despre asta vorbeam. Mai e o lună şi vreo săptămână în care trebuie să îmi pastrez integritatea mintală. După, poate să se întâmple orice. 

  Însă până atunci, totul trebuie să iasă bine. Să fiu mulţumită, să nu dezamăgesc şi să nu mă dezamăgesc. Tocmai am vorbit adineauri la telefon cu o persoană dragă şi mi-au dat lacrimile cand mi-a spus că se roagă în fiecare zi ca să-mi fie bine. 

  Mâine fac un prim pas din cei o sută de metri rămaşi. E important să nu mă împiedic, aşa că las scrisul şi mă duc să mai răsfoiesc paginile pe care le-am mâncat, băut şi visat în ultima saptămână şi ceva. 

  Vă las cu o muzică frumoasă. Perfectă chiar, aş spune :).