De ce nu mă pot împrieteni cu iarna

  În fiecare dimineaţă de iarnă, când dau draperiile de la ferestră la o parte, îmi spun ,,Ce frumoasă ar fi iarna daca ai sta să o priveşti doar ca pe un tablou!".

  Da, recunosc, iarna are farmec de Craciun... şi cam atât. Chiar azi-dimineaţă, la cafea, vorbeam despre Brazilia, şi despre cât de frumos ar fi să faci Crăciunul în costum de baie, pe Copacabana, sorbind dintr-un cocktail rece, şi cu borurile unei pălării largi, din paie, atingându-ţi alene umerii.

  Îmi place să văd iarna, să o admir, să o fotografiez, căci deh, sunt suflet sensibil, însă când trebuie să dau piept cu ea, lucrurile se schimbă.

  Astăzi, eram ferm hotărâtă să nu ies din casă, dar nu ştiu de ce, poate că m-am gândit să încep şi eu şcoala, azi, ca tot studentul, am ieşit. Am ieşit, deşi stiam că pe jos e patinoar urban. În jurul blocului meu, niciunul dintre capetele luminate care stau la spart seminţe şi bârfit vecinii, nici chiar şeful de scară ori preşedintele de asociaţie, care îmi face onoarea (halal onoare...) de a-mi fi vecin, nu se sinchisise să arunce nişte sare, darămite să cureţe zăpada.

   Ajunsă în centrul oraşului, observ că situaţia nu este mai roz. În Parcul Titulescu aleile sunt pseudo-deszapezite, căci pe alocuri sunt limbi de gheaţă pe care rişti să îţi rupi picioarele, în jurul Consiliului Judeţean e dezastru (nici pentru corn şi lapte nu are bani, d-apoi pentru sare...), pe 15 Noiembrie sunt câţiva agenţi economici mai cu bun-simţ, care şi-au deszăpezit porţiunile de trotuar aferente, însă prin preajma semaforului de la Patria, lucrurile se schimbă. În rău, evident, căci restul din 15 Noiembrie este jalnic- în faţa Vânătorilor de Munte nici vorbă de deszăpezire (până în urmă cu vreo 4-5 ani obişnuiam să am o părere bună despre armată...) băncile de vis-a-vis Tribunal au gheaţa groasă de o palmă în faţa sediului, de-abia pe la ora 15.30 ieşise o tanti cu o lopată, încercând să o spargă. Nici nu mi-am răcit gura ca să îi spun că fără sare sau nisip tot ce reuşeşte să facă e febră musculară. Pe Nicolae Titulescu, singura porţiune curată de trotuar era în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie, restul trotuarului, aferent caselor era acoperit de gheaţă, iar acolo unde prin vreo minune fusese curăţată, se încropise o crustă groasă din apă îngheţată cursă din jgheaburile caselor. Nu înţeleg, indivizii aştia ale căror scocuri se scurg pe domeniul public chiar nu ştiu că cineva, poate un bătrân, îşi poate rupe picioarele sau chiar muri dacă alunecă pe o astfel de limbă de gheaţă? Nu ştiu că pot plăti daune serioase, sau li se pare ca în România nu se pot acorda daune în justiţie pentru o astfel de păţanie? Apropos de asta, recent am citit că procesul în care un cetăţean (al lumii, căci nu îmi amintesc naţionalitatea sa) cerea obligarea la despăgubiri a unui lanţ de restaurante, pentru că a alunecat pe podeaua udă a unuia dintre acestea, rupându-şi piciorul, s-a încheiat, prin acordarea de către instanţă, a unor daune serioase- undeva în jurul unui milion de dolari, dacă nu mă înşel. Ei bine, cu puţină răbdare şi cu un avocat bun, astea s-ar putea obţine şi la noi, în cazul în care cineva ar păţi o minunăţie din asta.

  Revenind la problema gheţii din Braşov, în faţa Spitalului Astra am admirat o minunaţie de lucru- peste gheaţa de pe trotuarul din faţă, un cap-pătrat s-a apucat să arunce pietriş, nicidecum nisip, poate-poate pân' la primăvară s-o topi gheaţa.

  Până la mine acasă, nici nu mă mai obosesc să dau detalii- aceleaşi trotuare mizerabil de alunecoase, culmea, şi cu maşini parcate pe ele.

  Acum doi ani am scris despre cum ar putea zăpada să aducă bani la bugetul local. CUM? Prin amenzi aplicate nesimţiţilor care nu îşi curaţă trotuarele. Merge omul cu maşina, merge cu autobuzul, merge cu bicicleta, dar, la un moment dat trebuie să o ia pe jos. Şi-atunci ce face? Merge în patru labe prin oraş, sau încalţă bocanci din aceia de căţărat pe munte, care au un soi de ţepi care se înfig în zăpadă pentru aderenţă? Întreb şi eu, poate are cineva vreo sclipire şi îmi elucidează dilemele astea iernatice.

PS. La Mulţi Ani, şi vouă, căci nu ne-am mai citit de anul trecut!