Nu există lucru pe care să nu îl putem îndeplini
E prima zi, după o perioadă de timp destul de lungă, în care nu am putut nici să râd, nici să plâng, nici să dorm ca lumea, nici să vorbesc prea mult, nici să fiu o companie prea plăcută, în care am plâns în hohote de bucurie.
Nu ţin minte să mi se mai fi întâmplat aşa ceva până acum, dar presupun că vine ca o reacţie normală în faţa unui moment pe care l-am aşteptat ca să îmi confirme că tot ce am muncit până acum nu a fost în van, că tot ce am visat nu s-a lăsat călcat în picioare pentru nimic în lume.
Sună clişeic, poate, nu-mi pasă. Sunt fericită că nu m-am dezamăgit, că nu am dezamăgit pe niciuna din persoanele care contează pentru mine. Râd cu gura până la urechi, şi lacrimile îmi curg şiroaie pe obraji, dar asta nu e decât o descărcare a tuturor tensiunilor pe care le-am acumulat în ultimele zile, care au părut ani.
Nu vă condamn dacă nu aţi înţeles o iotă din ceea ce am scris. E îndeajuns faptul că mi-am demonstrat mie că nimic nu îmi este imposibil, că nimic nu-mi poate întoarce aripile pe dos în timp ce zbor, că nimeni nu îmi poate zdrobi o ambiţie pe care o am în minte şi în suflet de când mă ştiu.
Vreau ca tot ce am scris mai sus să îmi amintească, atunci când voi avea mai mult nevoie, şi voi simţi că nu mai e nimic de făcut, că spaimele nu ne ajută să ne îndeplinim ambiţiile, ci încrederea pe care o avem în noi, în puterile noastre, în stropul de divin pe care îl avem înlăuntrul sufletelor.
Comentarii