Desert de seară

Cu un praf de scorţişoară deasupra, esenţial.

Găsit pui de pisică

  Intuiesc că e Albastră de Rusia, are în jur de 3-4 luni, e relativ cuminte, şi cu blăniţa şi pernuţele lăbuţelor foarte curate, semn că ori a fugit, ori a fost dată afară din vreo casă.

  Am hrănit-o, am adăpat-o, i-am prezentat-o motanului meu, iar acum doarme într-un mic culcuş încropit dintr-o păturică.

  Dacă cineva doreşte să facă o faptă bună adoptând-o, vă rog să-mi daţi de veste cât mai curând posibil.

De ce se căsătoresc tinerii de azi?

   Răspunsul l-am aflat ieri: pentru ca în fiecare zi să bată la uşa părinţilor pentru a le cere fie să le spele hainele, fie ca să le golească frigiderele de mâncare.

   

   Încântător.

Dizabilităţi

 

  Click pe poză pentru a vedea televiziunea locală care suferă de oarece handicapuri. A se reţine- n-am zis eu asta, ci ei au confirmat.

  Despre specimenul uman care intra în momentul fotografierii pe locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilităţi, şi despre cel aflat deja acolo nici nu mai merită să discutăm.

  

  PS. Dacă staţi prost cu orientarea, e vorba despre parcarea din faţa Primăriei.

Hai să vorbim ca să nu adormim

  În lipsă de alte subiecte mai înţelepte, cum ar fi cel care priveşte Consiliul Judeţean, care invocă, din nou, lipsa banilor pentru programul Cornul şi Laptele, unii s-au gândit că ar fi bine să se lege de traficul de pe Calea Bucureşti. Trafic lejer, ok, sistematizat cât de cât bine (nu se mai pune problema blocajelor din vremurile demult apuse ale semafoarelor de la Spitalul Judeţean, când rândurile de maşini se întindeau până în dreptul Colegiului Naţional de Informatică).

  Citez: "Traficul de pe Calea Bucureşti face mulţi nervi şoferilor braşoveni în fiecare zi. Dar asta nu mai este un secret pentru nimeni. În lipsa unor măsuri concrete de sistematizare a traficului de pe marea arteră braşoveană [...]". 

   
  Explic: eu n-am mai văzut pe nimeni nervos pe Calea Bucureşti de ceva vreme, sistematizări ale traficului s-au tot făcut în ultimii doi-trei ani, şi, la fel cum am scris şi câteva rânduri mai sus, chiar dau rezultate, având în vedere faptul că nu mai există rânduri, rânduri şi rânduleţe de maşini aşteptând cuminţi verdele semafoarelor.

  

  Gaz pe foc: o ştire, din partea vicelui Gantz, cum că Strada Traian ar fi reabilitată ca să reprezinte o opţiune la traficul de pe Calea Bucureşti. Nu văd nimic rău în asta, mai ales că strada cu pricina arată momentan ca după bombardament, mai ales că toţi şi toate îşi lasă autovehiculele parcate care, cum apucă. Cum s-a ajuns de la asta până la a se scrie că Str. Traian ar fi reparată ca să preia traficul (aşa-zis haotic) de pe Calea Bucureşti, e cale lungă şi numai nişte minţi luminate ar putea desluşi drumul.

  

  Concluzie: Stimabililor, Str. Traian nu are cum să fluidizeze traficul de pe Calea Bucureşti. Motivul e simplu: traficul e deja fluid în zonă. În schimb, Str. Traian poate reprezenta, după reabilitare, o soluţie viabilă pentru cei care vor să ajungă din Str. Zizinului în Str. Uranus, ori invers, pe calea cea mai scurtă şi într-un timp cât mai avantajos.

  Simplu, vedeţi? Dar lipsa de subiecte vă îndeamnă la prostii complicate. 

Cum poate creşte nivelul serotoninei

...Simplu. Cu nişte plăcinţele dobrogene, umplute cu brânză proaspătă de capră şi mărar, coapte în cuptorul mamaiei de la Tulcea.

  Simt că m-am întors în timp, pe vremea când eram copil şi o urmăream încreţind aluatul. 

  Linişte! Acum visăm.

Oktoberfest, supremul dezgust

   În cazul în care vă întrebaţi de unde provine fotografia de mai sus, vă îndemn să ne amintim împreună ce a lăsat în urma sa Oktoberfest-ul 2009.

  Singurul lucru care mi-ar plăcea e ca ştim-noi-cine să apară şi anul acesta cu un pahar de bere pe care să-l verse în capul ştie-ea-cui.

Baba şi aerobicul

  Aproape că uitasem ce sursă incredibilă de amuzament poate constitui un buletin de ştiri locale. Asta până azi, când am aflat că în urbea noastră există bunicuţa practicantă de... aerobic.

  Şi nu vă gândiţi că e o bunicuţă oarecare! Are 90 de ani, şi s-a apucat de sport ca să-şi menţină tonusul muscular şi ca să-şi îmbunătăţească circulaţia sangvină. Cam târziu aş zice eu, dar...

  Mirificul interviu a avut loc sub podul de pe Griviţei (ieşirea din Braşov înspre Feldioara), unde, spun reporterii, mai dă şi lecţii amatorilor, iar babette a binevoit să vină îmbrăcată în rochie, nu de alta, dar la fiecare ridicare a picioarelor trebuia să ne arate şi nouă... câte ceva. Închipuiţi-vi-o tăvălindu-se prin iarbă, cu mâinile sus-jos, sus-jos, şi picioarele împleticindu-i-se prin aer. 

  Bunicuţa amatoare de aerobic spune că a preluat mişcările din emisiunile de fitness de la televizor, şi că durerile de oase i s-au mai atenuat de când a început sportul.

  Acum, după ce am râs vreun sfert de oră de mă dor toţi muşchii abdominali, mă întreb următorul lucru: dacă babette vedea, Doamne fereşte, vreun film porno, începea să practice în mod constant ceea ce văzuse acolo, sau chiar mai bine, ieşea tot în parc, ca să mai iniţieze şi alte persoane?

Cum a început toamna

  ... Exact invers faţă de cum a început vara.

Deprimant, cu vreme urâtă, umezeală care face rău oaselor şi coafurii, cu stropi de ploaie care bat insistent în ferestre, mânaţi de vântul ce sufla mai ceva ca-n Bărăgan.

  

   Ieri, chiar în prima-i zi, toamna m-a plouat. Ieşisem să-mi aerisesc nervii şi să ascult o fântână arteziană- poate-poate mi-i liniştesc- când a început să plouă. Mărunt, rece, dar... neud, dacă mi-e permisă exprimarea. Ploaia nu uda. Neavând umbrelă (ah, urăsc umbrelele!), am ajuns acasă cu doar câţiva stropi, şi aceia pe pielea pantofilor. Presupun că şi ea- apa- era îngheţată.

  Azi, soare, ploaie, soare, nori, ploaie, vânt, muuult vânt zgomotos. Urât de tot, mai ales că la Bâlea a şi nins, ba mai mult, s-a blocat şi Transfăgărăşanul din pricina zăpezii.

   

  După ce că vara asta mi s-a părut incredibil de scurtă şi, pe alocuri, prefăcută, toamna aleargă şi ea. În galop. Pe trotuare am zărit deja frunze. Multe frunze, care arată mai degrabă a frunze de octombrie. Lumea s-a îmbrăcat, gros, poate prea gros şi prea devreme. Să nu uităm că locuim, totuşi, la munte, iar la temperaturi de -20 de grade cu ce ne vom mai îmbrăca?!

  Singurele lucruri bune din începutul ăsta forţat de toamnă sunt portofelele cu dovlecel pe care le-am copt astă-seară. De prezentat nu am cum să vi le prezint, pentru că n-am apucat să le fac nicio poză.

  Toamnă lungă şi frumoasă, dragilor!