Simplu, Oana

Loviturile vieţii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput... ~ Octavian Paler ~

Funny how some beings experience happiness just once a week, and how little they need to achieve it...

Adevarata mâna n-o întind. Nu ating cu ea decât cuvintele. Altfel copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi, cum se trage în sine însuşi cornul de melc şi ar deveni un punct. Nu ating scaunul. S-ar trage în sine însuşi şi ar deveni un punct. Nici prietenii nu mi-i ating. Nici soarele, nici stelele, nici luna. Nu ating nimic. Deşi urăsc punctul, Doamne, locuiesc într-un punct .

Sunt drumuri ce ne caută demult. Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi În căutarea lor pe alte drumuri.

They are self propelled flowers... A Native American legend says that in order make a wish come true, you should whisper it to a Butterfly. Upon his wings it will be taken to heaven and granted, for they are the messengers of the Great Spirit.

Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze… — Eram un semizeu, Zburam spre empireu, Mai sus de gloate… Când aripi al meu suflet avea. Purtam în grai argintul curatelor izvoare, În cuget, visuri roze… — De viaţă mă-ncântam, De soare mă-mbătam, Eram argint şi soare… Când aripi al meu suflet avea. Era ca o-nflorire de zile minunate, De crini şi roze roze… — Zâmbeam copilăros, Voios şi generos, Străin de răutate… Când aripi al meu suflet avea…

Aşa se întâmplă logic, plecăm şi sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, totuşi am plecat şi am sosit undeva, am greşit drumul, dar am sosit undeva, dar când nu mai sosim nicăieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem dacă nu sosim nicăieri?

Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tanjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait !

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patimi dar… de dragoste mai ales...

Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuieIndiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in candIar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz? Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi să avem speranţe, pentru frumuseţe şi pentru duioşie, ochi şi pentru alergare, picioare? Atât de nefericiţi să fim noi încât să trebuiască să ne iubim? Atât de nestabili să fim noi încât să trebuiască să ne prelungim prin naştere tristeţea noastră urâtă şi dragostea noastră înfrigurată?

Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fii nici unul, nici altul. Dacă s-ar putea vreodată Neiubind să fii iubirea, Nesperând să fii speranţa, Nevorbind să fii vorbirea, Negândind să fii gândirea. Dacă s-ar putea vreodată Să auzi neauzitul, Să priveşti în nevăzut Şi să afli neştiutul, Ar urma iar începutul?

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate. când eşti nefericit nu are sens să o spui. când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine. când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi. când eşti la pământ cine se interesează de tine? cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată? fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine. poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos, nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură. fii lângă mine, ţine cu mine. înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie, fii iubita mea permanentă. hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă. să ne ataşăm, să ajungem la echilibru. dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste când ai nevoie de dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Nu mă-mpiedica de-a plange Dacă am darul lacrimei Durerea în plans o poţi înfrange Şi speri ceva în boaba ei. Nu ştii că-n plans de-atîtea ori Poţi să-ntrevezi o rază nouă Şi că-i la fel cum pentru flori E-o reîmprospătată rouă? Nu ştii că plansu-i izbăvire La orice inimă înfrantă? E ultima înveselire Ce-adesea durerea o cantă. Cînd plîngi speranţa nu te-nfrange Şi vezi ceva în raza ei O, lasă-mă, amice–a plange Dacă am darul lacrimei.

Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, Case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în carepoti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lâ

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Bem prea mult, fumam prea mult, Cheltuim prea nesabuit, Râdem prea putin, Conducem prea repede, Ne enervam prea tare, Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor sine rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem proble

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta - murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti

Cine e cel mai frumos? Lucaaa!!;) Muu, Am-am, Papalino, Picolino, poco-poco (sporco)... Ciao, zia! Backward, turn backward...Oh, time in your flight, make me a child again just for tonight...

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi si-a aruncat dintr-o data imaginea copacilor, indiferenti si goi, pe care-o lasa sa-l strabata. Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume, unul spre celalalt, si-atat de iute, ca timpul se turti-ntre piepturile noastre, si ora, lovita, se sparse-n minute. As fi vrut sa te pastrez in brate asa cum tin trupul copilariei, intrecut, cu mortile-i nerepetate. Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu- la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, inainte si inapoi. Vartejul lor putea fi aproape zarit, si deodata, imi lasam un genunchi, iar cotul mi-infigeam in pamant, numai ca sa privesc iarba-nclinata de caderea vreunui cuvant, ca pe sub laba unui leu alergand. Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, inainte si inapoi, si cu cat te iubeam mai mult, cu atat repetau, intr-un vartej aproape vazut, structura materiei, de la-nceput.

Cersim lumina de la cer Cersim pamant cu iarba verde Dar nu am da acelui care cere Un zambet cald, tacut, si efemer...

Traim un prezent pur ? A trai inseamna timp ? Timpul este tot ceea ce nu intelegem ? Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ? Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ? Timpul este fara sa fie ? Timpul este insusi Dumnezeu ? Inima mea bate in timp ? Sunetele, mirosurile, pipaitul, gustul, vederea sunt chipuri ale timpului ? Timpul este legat de lucruri ? Timpul este legat de cuvinte ? Gandurile sunt timp ? Timpul este insusi Dumnezeu ? A fi, inseamna timp ? A avea, inseamna timp ? Ceasurile sunt bisericile noastre de mana sau de buzunar, de perete... Ne rugam luand cunostinta de bataia lor inscrisa pe cadrane...

Sa stergem spatiul dintre noi Sa-l stergem c-un buret de piatra Sa doara, dar sa stim ca-n noi Nu va mai fi vreodata Si de ne va pune cineva-ntrebari Sa spunem ca n-am vrut sa fie Ca ne-a fost dor de-acele lungi plimbari Care au fost, mai sunt, si cine stie .... Si de-o fi greu sa nu dam inapoi Ca-n camp se-ncearca plugul Si-n bataia repezilor ploi Sa nu uitam ca-i efemer si jugul. Cand totusi podul pare rupt Peste gandiri si timpuri efemere Sa ne-amintim peretele abrupt Ce-a fost taiat de apa in tacere.