Ne întoarcem mereu acolo unde am fost fericiți
Prima dată am văzut locul acela într-o poză, făcută de tine, într-o dimineață de ianuarie, când stăteai, probabil, și îți sorbeai cafeaua fierbinte. Nu după mult timp, mi-ai trimis încă o poză, dintr-o dimineață când se așternuse un strat pufos de zăpadă. Ninge mult acolo, mi-ai spus. Am făcut cunoștință cu locul din poze într-o duminică de februarie. Norii erau coborâți până aproape de pămînt, zăpada era înghețată. Așa e, nu era o zi de plimbare, însă noi ne-am plimbat. Pe lângă pârâul acela subțire, cu apă rece si repede de munte. Apoi ne-am întors acolo, în casa de unde făcuseși pozele. În curte aveai chiar și un om de zăpadă, cu năsuc-morcov si brațe-crengi, un pic stângaci, dar zâmbăreț. - Vezi, aceea e Hora cu brazi, așa se numește. Mi-ai gătit, am dansat, am râs. Seara, când m-ai adus acasă, ningea atât de tare încât a părut că strabatem cei 30 de kilometri într-o eternitate. Fulgii zburau, dansau, se lipeau de parbriz, la radio cânta muzica noastră... Probabil Piaf,...