Ţara extremelor
Nu am avut ce face astă seară, şi pentru că eram obosită fiindcă scrisesem câteva ore fără întrerupere la disertaţie, m-am aşezat în pat şi am dat drumul la televizor. Şi, în mod evident, mi-am amintit de ce nu mă uit de regulă la televizor. Am încercat, aţi remarcat şi voi, dacă mă urmăriţi cât de cât, să nu mai fiu rea cu nimeni. Să nu mai scriu decât despre lucrurile bune, iar în loc să mă enervez pe campania electorală pentru europarlamentare (apropo, cele mai jalnice bannere mi se par cele ale PSD: ,,Mândru că sunt român!" Cu cine, cu Ponta în barcă?) am preferat să pun trei poze şi să scriu trei rânduri, doar-doar vă distrag atenţia de la prostiile cotidiene. Insă astă seară m-am enervat, inevitabil, când l-am văzut, greţos şi guşat, pe Ponta, în Mehedinţi, acolo unde falnic şi de-abia putându-se apleca din cauza burţii, şi-a-ncălţat cizmele de cauciuc şi-a pornit, de asta dată, prin apă, la sinistraţi. Dedesubtul imaginilor, scris ...