Postări

Se afișează postări din august, 2013

Vara asta - Partea a III-a

Imagine
  Dacă priviţi atent, veţi observa pe cer nişte rândunele agitandu-se. Au zile în care fac kilometri zburând roată-roată prin zona casei, învăţându-şi probabil puii să zboare. Adorabile! Unul din locurile mele preferate, unde liniştea e la ea acasă.    Spre sfârşitul lunii iulie, în grădina bunicii începuse a se coace a doua serie de căpşune de anul acesta. La fel de gustoase, fine şi parfumate!  Pui de barză.   Liniştea apusului.   Ne întâlnim si mâine, pentru o scurtă retrospectivă a lunii august :).

Vara asta - Partea a II-a

Imagine
  Continuăm cu luna iulie:)    A doua zi după aniversarea mamei, am plecat în vacanţă, pentru o săptămână, la bunica. Pentru că în copilărie nu am fost niciodată în vacanţă la bunici pentru simplul fapt că nu aveam bunici la ţară, ci la trei străzi distanţă de mine în Braşov, am zis că la 24 de ani nu e prea târziu ca să petrec o vacanţă la ţară, la bunica (ce-i drept adoptivă, dar bunică).   Bubu stând la pândă între florile bunicii. Ciurda de văcuţe întorcându-se seara din păşunat.   În fiecare dimineaţă, am mâncat zmeură şi coacăze. Câte un pumn din fiecare, pentru energie cât o zi de vară :).  Florile pentru biserică, duminica dimineaţă. Checul bunicii. Verde de iulie. Bubu stând la umbra şezlongului.

Vara asta - Partea I

Imagine
Mai sunt doar 6 zile şi vara va pleca. În fiecare an, în perioada asta, sunt irascibilă tocmai pentru că mă îngrozeşte ideea de toamnă, frig, umezeală şi toate celelalte.   Tocmai din acest motiv, am decis să fac sfârşitul de vară mai uşor, atât pentru voi, cât şi pentru mine, printr-o retrospectivă a verii.       Nicio vară nu începe fără maci. Fotografia a fost făcută la început de iunie, pe drumul către Budila. Ah, când am scris ,,iunie", parcă am scris ,,anul trecut'', atât de îndepărtat pare deja.   Şi, tot la început de iunie, este vremea bujorilor. Unele din cele mai fine şi parfumate flori. Păcat doar că înfloresc o singură dată pe an. Fotografia este făcută la mine în curte.   Vara asta a fost prima din viaţa mea în care am mâncat cireşe direct din pom. Acestea sunt din cireşul din grădina bunicii. V-am mai povestit eu de ce nu prea sunt prietenă cu ele şi că singurele pe care le agreez sunt cele pietroase, ca cele din foto. Ia...